Premierul Ungariei, reacție după ce autonomia Ținutului Secuiesc a fost respinsă în Parlament

de: Ștefan R. Apostol
01 05. 2020

În urma scandalului iscat de proiectul ”Ținutul Secuiesc”, ce a trecut tacit de Camera Deputaților, dar respins în Senatul României, președintele Iohannis a ieșit în public cu o declarație dură la adresa PSD și UDMR.

Premierul Ungariei, reacție după ce autonomia Ținutului Secuiesc a fost respinsă în Parlament

Partidul ce se află la conducerea guvernului Ungariei, Fidesz, a declarat că condamnă hotărât observațiile președintelui român și îi cere lui Iohannis să-și ceară scuze în fața maghiarilor.

„Este trist să vedem că în timp ce Ungaria trimite ajutor maghiarilor din România, președintele României incită la tensiunea etnică”, a declarat Fidesz.

În afară de reacția partidului de guvernământ maghiar, premierul Viktor Orban, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului naţional de radio Kossuth, a avut or primă reacție în raport cu poziţia și  declaraţiile şefului statului român, Klaus Iohannis, care a acuzat reprezentanţii PSD, în opoziţie, că „vor să vândă Transilvania ungurilor„.

Premierul Ungariei, reacție după ce autonomia Ținutului Secuiesc a fost respinsă în Parlament

„Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat. (…) Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea”, a apreciat premierul Viktor Orban.

Același Viktor Orban a îndemnat la cumpătare spunând că nu se ştie dacă e vorba de provocare, de un „accident” sau de primele mişcări ale unei noi strategii naţionale româneşti, în același timp făcând apel la calm în aşteptarea unei clarificări a situaţiei. Recomandarea premierului maghiar a fost ca Ungaria să încerce mai degrabă să menţină relaţiile de bună vecinătate, să-i respecte pe români, aşteptând totodată aceeaşi atitudine faţă de maghiarii care trăiesc în România, faţă de maghiarii din Ungaria şi statul ungar.

În același context, Ministrul maghiar de externe, Péter Szijjártó, a cerut președintelui României „să arate mai mult respect față de maghiari”. Szijjártó a spus că aceste comentarii ale președintelui Iohannis au fost „deosebit de necivilizate și ar putea provoca ură”.

„Klaus Iohannis ar trebui să fie conștient de faptul că marea majoritate a maghiarilor care locuiesc în Transilvania și Ținutul Secuiesc au votat pentru el la alegerile prezidențiale din România”, a spus ministrul de externe.