Premierul Orban, primele măsuri! A renunțat la șefii de la conducerea ANSVSA. Pe cine a pus în locul lor
Premierul Ludovic Orban a anunțat că procesul de curățenie din ministere încă e în toi, pentru că au picat noi capete și au fost făcute alte eliminări în câteva funcții importante. Cel mai recent astfel de exemplu este cel oferit de primul ministru, joi, atunci când au fost eliberate din funcție și alte nume importante.
Premierul Orban a renunțat la șefii de la conducerea ANSVSA
În urmă cu puțin timp, premierul a anunțat că au fost eliberați din funcție atât președintele, cât și unul dintre vicepreședinții de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Deciza premierului a fost una luată în privința lui Geronimo Răducu Brănescu, care a fost eliberat din funcția de președinte cu rang de secretar de stat al ANSVSA.
Totodată, Ludovic Orban a decis ca în locul acestuia să fie desemnat Csutak Nagy Laszlo, cel care avea deja funcția de vicepreședinte al instituției, ca președinte ANSVSA, până când va fi numit un nou conducător. Mai mult, vestea a venit în această joi, atunci când premierul a mai dezvălui și că Traian Cristian Petcu a fost eliberat din funcția sa de vicepreședinte al ANSVSA. Bărbatul avea și rang de subsecretar de stat. Decizia a fost una oficială și a fost publicată și în Monitorul Oficial.
Csutak Nagy Laszlo, din partea UDMR, a fost cel ales să ocupă în prezent funcția de președinte al ANSVSA, și are vârsta de 60 de ani. Bărbatul care până de curând a fost vicepreședinte al instituției este originar din Sighetu Marmației, și are o carieră îndelungată în cadrul Agenției Naționale Sanitare Veterinare. Acesta s-a mai aflat în alte două perioade în funcția de interimar al instutuției și este la bază medic veterinar, absolvent Facultății de Medicină Veterinară Cluj Napoca, potrivit g4media.ro.