Premieră în cariera lui Lionel Messi, la 36 de ani. Ce bornă a atins cel mai titrat fotbalist din lume
Leo Messi face spectacol în tricoul lui Inter Miami. El a ajuns la șapte goluri marcate în patru meciuri, între care și două duble. Argentinianul doboară record după record și nu face excepție nici în MLS. Ajuns la 36 de ani, campionul mondial a bifat o premieră în cariera sa în meciul cu FC Dallas.
I s-a întâmplat pentru prima dată în carieră
Inter Miami a jucat cu FC Dallas în optimile de finală în Cupa Ligii Americii Centrale şi de Nord. Leo Messi a semnat o nouă ”dublă”, dar partida s-a terminat la egalitate, scor 4-4, și a fost nevoie de lovituri de departajare pentru a se stabili câștigătoarea.
Partida a fost una specială pentru campionul mondial, nu doar că a intrat în topul celor mai buni cinci marcatori din istoria noului său club, dar a bifat și o premieră în carieră, deși a ajuns la 36 de ani. Este pentru prima oară când Lionel Messi reușește să câștige o „loterie a penalty-urilor” la nivel de club, în cei 19 ani de carieră. În tricoul Barcelonei, nu a ajuns niciodată în această fază a unui meci, notează publicația britanică Mirror.
Prima dată când argentinianul s-a mai confruntat cu această situație a fost în februarie 2022, când fost sa echipă, PSG, era eliminată suprinzător de Nice în optimile Cupei Franței.
Cel mai recent meci, înainte de cel cu FC Dallas, în care Leo Messi se mai aflase în fața loviturilor de deprtajare s-a îmtâmplat în finala Cupei Mondiale din Qatar, când Argentina a învins Franța și a deveni campioană mondială pentru a treia oară în istoria.
Lionel Messi a debutat oficial pe 16 octombrie 2004, la 16 ani și 4 luni, într-un derby cu Espanyol, câștigat de Barcelona cu 1-0. A intrat pe teren în minutul 82, în locul lui Deco.
Lionel Messi, peste Cristiano Ronaldo în Cartea Recordurilor
Lionel Messi l-a depășit pe vechiul său rival Cristiano Ronaldo, într-un alt top. Astfel, campionul mondial a devenit fotbalistul aflat în activitate cu cele mai multe recorduri în Guinness World Records. El are 41, în timp ce Cristiano Ronaldo a ajuns de 40 de ori în Cartea Recordurilor, inclusiv pentru sportivul cu cele mai mari venituri de pe planetă.
Cele șapte reușite în tricoul llui Inter Miami i-au adus lui Leo Messi un nou record. Site-ul de specialitate, Transfermarkt, a făcut o statistică care arată că cel mai titrat fotbalist din lume a atins o nouă performanță, fiind jucătorul care a marcat cel puțin 20 de goluri pe an, în ultimii 17 din cariera sa.
Seria de recorduri ale căpitanului Argentinei include cele mai multe premii de ”Jucător al meciului la Cupa Mondială” (11), după ce a obținut cinci numai la turneul final din Qatar. De asemenea, starul lui Inter Miami este cel mai tânăr jucător care a marcat 50 de goluri în Liga Campionilor, ajungând la acest număr la doar 24 de ani. Messi deține și recordul de apariții pe coperțile jocurilor video, de zece ori.