20 sept. 2023 | 12:05

Prăjitura televizor, rețeta clasică din anii 60. Secretul ca să iasă delicioasă, nu rămâne nimic în farfurie

Sfaturi Culinare
Prăjitura televizor, rețeta clasică din anii 60. Secretul ca să iasă delicioasă, nu rămâne nimic în farfurie
Prăjitura televizor, rețeta clasică din anii 60

Vă mai aduceți aminte de prăjitura televizor, rețeta clasică din anii 60? În rândurile următoare vă vom prezenta rețeta folosită de părinții noștri, cea care era folosită pe timpuri și care este secretul ca prăjitura sa iasă delicioasă.

Prăjitura televizor sau Budapesta

Prăjitura televizor a fost și încă este una dintre cele mai delicioase și populare prăjituri. Nu lipsește nici astăzi de pe mesele românilor, mai ales în prag de sărbătoare. Dacă ar fi să căutați prin caietul cu rețete al mamei sau bunicii, cu siguranță o veți găsi.

Prăjitura televizor mai este denumită și prăjitura Budapesta. De asemenea, există și multe variante ale acestei prăjituri, precum: foi de cacao cu unt sau fără, foi fragede sau cu aluat pufos, cu gem între foi sau fără și multe altele.

La început, rețeta clasică din anii 60 poate părea sofisticată, însă este foarte ușoară de făcut. Este preparatul care ne-a îndulcit de multe ori copilăria și cu siguranță doriți să-l încercați din nou.

Prăjitura televizor, rețeta clasică din anii 60

Pentru început, veți avea nevoie de câteva ingrediente, care nu sunt puțin la număr, însă vom lua totul pas cu pas, astfel încât prăjitura televizor să iasă delicioasă. Iată de ce veți avea nevoie:

Pentru foile de cacao:

  • 10 linguri de ulei
  • 10 linguri de zahăr
  • 10 linguri de lapte
  • 2 ouă
  • 4 linguri de cacao
  • 1/2 linguriță bicarbonat e amoniu
  • 500 g făină
  • câteva picături de esență de rom

Citește și: Reţetă prăjitură cu bulion. Secretul desertului de post din copilărie

Pentru blatul pufos:

  • 8 ouă
  • 8 linguri de zahăr
  • 8 linguri de ulei
  • 8 linguri de făină
  • o linguriță de praf de copt
  • câteva picături de esență de vanilie

Pentru cremă:

  • un litru de lapte
  • 10 linguri de zahăr
  • 8 linguri de amidon
  • un pachet de unt
  • câteva picături de esență de lămâie

Pentru glazură:

  • 3 linguri de apă
  • 3 linguri de cacao
  • 200 g de zahăr
  • 50 g de unt

Mod de preparare cremă

Pentru început, adăugăm zahărul într-o cratiță cu fundul gros, apoi adăugăm amidonul și amestecăm bine. Adăugăm laptele și amestecăm încontinuu până obținem o cremă. Aceasta o lăsăm să se răcească, iar între timp ne ocupă de foile de cacao.

Mod de preparare foi cu cacao

Punem zahărul într-un bol și adăugăm bicarbonatul de amoniu, ouăle, cacao și laptele. După, adăugăm uleiul, esența de rom și amestecăm bine cu un mixer.  Adăugăm făina în tranșe și amestecăm foarte bine de fiecare dată.

După ce am incorporat toată faina, scoatem aluatul pe blatul de lucru și îl frământăm timp de aproximativ 5 minute. Împărțim aluatul în 2 părți egale și întindem fiecare bucată de aluat.

Punem foaia pe spatele unei tăvi cu dimensiunea de 25 cm x 35 cm și înțepăm foaia cu o furculiță. Cuptorul în preîncălzim la 180 de grade și lasă totul la copt timp de circa 15-20 de minute.

Mod de preparare blat pufos

Începem prin a pune într-un bol gălbenușurile, după care adăugăm zahărul și amestecăm până acesta se topește. Apoi, batem albușurile până devin o spumă tare. Peste făină adăugăm praful de copt și amestecăm bine.

Peste gălbenușurile de mai devreme adăugăm albușurile bătute spumă, făină și amestecăm ușor. Adăugăm uleiul și amestecăm ușor, după care punem esența de vanilie și amestecăm din nou.

Turnăm aluatul într-o tavă cu dimensiunea de 25 cm x 35 cm, nivelăm aluatul și se pune în cuptorul preîncălzit la 180 grade timp de 20 de minute. Mai apoi, scoatem vasul cu cremă de la rece și adăugăm untul, după care mixăm. Adăugăm esența de lămâie cu sucul de lămâie și amestecăm din nou.

Mod de preparare glazură

Adăugăm zahărul, cacao și apă într-o cratiță cu fund gros, după care amestecăm. Cratița se ține la foc mic în timp ce amestecăm bine. În momentul în care începe să fiarbă, adăugăm și untul.

Citește și: Cum să prepari cele mai bune găluște cu prune. Rețeta pe care o folosesc bunicile noastre de 50 de ani

Cum asamblăm prăjitura televizor

Într-o tavă, punem o foaie de cacao peste care adăugăm jumătate din cantitatea de cremă. Adăugăm blatul pufos și adăugăm restul de cremă. Adăugăm a doua foaie de cacao. Mai apoi, turnăm glazura fierbinte peste blatul de cacao. Prăjitura se lasă la rece și în câteva ore este gata. Poftă bună!

Parteneri
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea." Detalii neștiute oferite de un preot. Ce înseamnă, de fapt, când spui bogdaproste
Redactia.ro
Cătălina Toma, Andra Gogan și Andreea Antonescu, prinse în incendiile apocaliptice din Los Angeles! Mărturii terifiante din infern! „E panică, aerul este foarte toxic”
Click.ro
Ucraina se declară gata să înlocuiască Ungaria în UE și NATO
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Viața la bloc. Închiderea balconulului se lasă cu amenzi și chiar proces
EVZ.ro
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Spynews
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Capital.ro
Cum arată și cât te costă să dormi în casa lui Tudor Chirilă, la Porumbacu de Sus. Imaginile sunt idilice: iubita lui a pus murături pentru turiști, el face tabere de creație, iar copiii se bucură de natură
Avantaje
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Mediaflux
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Spynews.ro
Zodiile care vor avea 5 ani plini de noroc, începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă a lor: succes uriaș, mai ales financiar, călătorii în străinătate
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 9 ianuarie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro