Foarte multe persoane îşi petrec o mare parte din zi stând aşezaţi, fie că este vorba de statul la birou sau atunci când sunt în timpul liber. Însă mulți nu realizează că felul în care stau le poate să le spună celor din jur mai multe lucruri despre personalitatea acestora. Asta deoarece modul în care sunt ținute mâinile sau picioarele când stăm așezați aspune multe despre felul de-a fi al unei persoane.
De cele mai multe ori, este extrem de enervant să stai lângă cineva care îşi întinde larg picioarele, iar această poziţie denotă dificultăţi de concentrare asupra unui singur lucru sau de a sta mult timp nemişcat. În plus, arată că persoanei în cauză îi place să se mişte într-un mediu cu ritm rapid, însă se și plictiseşte rapid și vorbeşte sau acţionează înainte să gândească.
În plus, chiar și locul în care alegi să te aşezi poate să spună câte ceva despre pesonalitatea ta. Se pare că cei care aleg să stea la mijlocul unei bănci sunt acele persoane încrezătoare în forţele proprii, curajaose și care își fac prieteni mai uşor, iar pe de altă parte, cei timorați sau introvertiţi aleg să stea către margine, astfel încât să nu fie înconjuraţi de alte persoane.
Dacă vrei să arăți mai interesant atunci când stai, trebuie să-ţi încrucişezi gleznele. În acest fel demonstrezi că ești realist, elegant şi rafinat. Fiindcă este o poziţie mai relaxată, toată lumea se simte mai confortabil. Se pare că și cei care nu practică yoga îşi ţin picioarele încrucişate. Asta deoarece sunt deseori mai deschişi.
În privința persoanelor care stau cu genunchii în lateral putem spune că ne așteptăm să fie cei de la care să auzim idei noi şi să fie flexibili din punct de vedere emoţional, nu doar fizic.
Nu am uitat nici de persoanele care îşi ţin mâinile împreunate atunci când stau aşezate, acestea fiind considerate anxioase, dar şi pasionale. Sunt șanse să fii atras într-o oarecare măsură de aceşti oameni, deoarece sunt calzi, de încredere şi amuzanţi. Se pare că dacă cineva îşi încrucişează mâinile des, atunci avem de-a face cu o persoană paşnică, amabilă şi calmă. Cei care adoptă această poziţie sunt introvertiţi şi se simt extrem de bine în singurătate.
Cu toate acestea, cei care doar îşi ţin mâinile în poală, fără să le împreuneze, sunt cei care îi pun pe alţii pe primul loc, se supără destul de des, îşi pot controla emoţiile cu uşurinţă, sunt blânzi și plini de compasiune.