Nicolae Ceaușescu era un mare iubitor de vânătoare. Sigur, știe toată lumea că nu se numea vânătoare ceea ce făcea el prin codrii patriei, dar o să-ți spun câteva povești despre unele partide vânătoare pe care probabil nu le știai. Dacă te întrebi de ce-i plăcea dictatorului acest „sport”, explicațiile pot fi numeroase. Îl făcea să se simtă stăpân pe sine, își descărca frustrările, își exersa „talentul” la trasul cu armele de foc, dar era și un prilej bun de propagandă. Toți românii trebuia să știe despre „trofeele” sale și să ia aminte.
Atunci când vrea un dictator să meargă la vânătoare, nu-l duci printr-o pădure sau prin niște munți unde să caute câteva zile un animal micuț pe care să-l împuște. Îi pregătești zona cu mult timp înainte și îi duci acolo cel mai mare și mai fioros „trofeu”, să arate poporului cât de puternic este el, ca lider, încât nici fiarele patriei nu îndrăznesc sau nu izbutesc să-l doboare. Propagandă pură, dar așa au făcut toți dictatorii.
Una dintre legendele despre vânătorile lui Ceaușescu spune că acesta ar fi ucis cel mai mare urs care a crescut vreodată în România. În realitate, el a fost crescut de mic în captivitate până când a atins, într-adevăr, 400 de kilograme. Se născuse la Grădina Zoologică din Oradea. Oamenii spun că era atât de blând, încât se lăsa mângâiat.
În cele din urmă, ursul a fost dus pe domeniul de vânătoare din Harghita, unde întâiul vânător al țării l-a ucis.
Crezi sau nu, se pare că dictatorul a deținut timp de zece ani recordul pentru trofeul de coarne de cerb, obținut în 1980. Iată cum era descrisă partida de vânătoare în revista Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România:
„Cerbul dormea tun, parcă era stană de piatră! Pare incredibil, dar Ceauşescu a aşteptat o jumătate de oră să se trezească cerbul! Pentru că începuse să se îngâne ziua cu noaptea, paznicul Ion Mărăstean a primit permisiunea să scoale cerbul. Pune chemătoarea la gură şi imită ciuta. Cerbul s-a sculat şi Ceauşescu a tras. A luat şi a doua armă, dar nu mai era cazul. L-a nimerit cu un singur foc.”
Ultima partidă de vânătoare a sa a avut loc pe 10 decembrie 1989, deci cu puțin timp înainte să devină el vânatul pentru „vânătorii” care îi urmăreau de mult timp poziția dominantă.
Ultima vânătoare a avut loc în pădurea Ogarca, din cadrul Ocolului Silvic Ghimpaţi, după cum povestea Vasile Crişan, în cartea sa, La vânătoare cu Ceauşescu. Dar dictatorul nu mai era în stare de mari trofee. Atunci, li s-a dat drumul la vreo 3.000 de cocoși de munte, că poate o ochi și el ceva.
„Se schimbase mult. Îmbătrânit, slăbit, cu faţa pătată şi vineţie, îţi lăsa impresia unui om sfârşit fizic. În schimb, privirea era aceeaşi pe care o ştiam încă din 1965. Te săgeta cu ochii lui pătrunzători. În permanenţă îşi plimba privirea pe la toţi cei care eram în apropierea lui. Se uita direct în ochii noştri. Era ca un om speriat şi hăituit, care îşi caută un refugiu”, scria Vasile Crişan, conform Adevărul.