Povestea lui Tima, băiatul de 10 ani care a fugit din Ucraina: „Ai mei sunt în buncăr, iar eu am evadat”
Datele indică că până la această dată, peste 13.000 de refugiaţi ucraineni au intrat luni în România, 425.000 cintre ei chiar de la începutul crizei. Peste 50 de copii ucraineni fugiți din calea războiului s-au refugiat la noi în țară, fiind deja înscriși la mai multe școli din București. Este și cazul lui Tima, un băiat de 10 ani care este înscris la școala Principesa Margareta din Bucureşti.
Povestea lui Tima, băiatul de 10 ani care a fugit din Ucraina
Unii dintre copii ucraineni veniți în România nu cunosc nici limba română, dar nici limba engleză, însă tehnologia îi ajută să se apropie de colegi și de profesori. Tima, un copil de zece ani, își spune povestea.
„Sunt din Ucraina. Îmi place foarte mult aici. Dar vreau să mă întorc acasă. Mă simt ca şi cum m-am predat. Ai mei sunt în buncăr, iar eu am evadat şi sunt aici cu copiii, la şcoală. E ca şi cum aş fi trădător” a povestit băiețelul, potrivit Antena 3.
Colegii și profesorii sunt cei care încearcă din răsputeri să aline din durerea lui Tima și să îl facă să se simtă ca acasă.
„Vrem să te facem sa uiți de povara pe care ai avut-o şi să te simţi ca un coleg şi ca un prieten de-al nostru fiind aici. Am reușit să îl cunosc, iî cheama Tima, are 10 ani. Văd că el este un copil isteț”, a spus un coleg de-ai lui Tima.
Profesoara școlii la care merge Tima încearcă, de asemenea, să îi fie alături, impresionată de drama sa.
„Știm că locuiește cu mama și mai multe persoane într o încăpere de la Observatorul Astronomic. Tatăl lui a rămas în orașul natal, vorbește cu dor și drag de casa lui, de animăluțele lui.
M-a impresionat teribil sentimentul lui de vină că a plecat și că ar fi trebuit să stea acolo să ajute, e nedrept ca un copil să creadă că poate ajuta în luptele nedrepte ale adulților.
La întrebarea ce limbă ai vrea să înveți mai repede engleză sau romană, a ales romana, e clar că simte că suntem o casă în care poate să stea” a declarat aceasta.
Peste 50 de elevi ucraineni înscriși la școală
Însă, cazul lui Tima nu este unul singular. Mai mulți elevi ucraineni au fost primiți cu brațele deschise de școlile din București. La școala unde Tima învață, spre exemplu, ar mai fi înscrişi cel puţin 50 de elevi care au fugit din calea războiului, a transmis inspectoratul şcolar pentru sursa citată.