Povestea de film a unei familii de chinezi din România. Au pierdut tot ce aveau, dar apoi au dat lovitura

de: Ștefan R. Apostol
25 07. 2023

După cum bine se știe, China a rămas singurul imperiu comunist, după căderea URSS și a celorlalte conclave comuniste. Dar, începând cu 1978, guvernul comunist chinez a început o nouă reformă, prin deschiderea granițelor către occident. Ca urmare a acestor noi politici, parte din populația Chinei a început un adevărat exod către Europa, printre care și România. O poveste parcă scoasă din filme este și cea a unei familii de chinezi din România, care au pierdut tot ce aveau, dar apoi au dat lovitura. Citește mai departe și află-le povestea.

Reformele și liberalizarea comerțului a început cu 45 de ani în urmă în China

După o lungă perioadă în care China fusese un stat închis, iar singurii săi parteneri erau doar statele comuniste sub stricta conducere a URSS, avea să demareze o serie de reforme și liberalizarea economiei în 1978, așa numitul comunism cu față umană.

De la deschiderea către comerțul și investițiile străine și de la implementarea reformelor pieței libere în 1978, China s-a numărat printre economiile cu cea mai rapidă creștere din lume, cu o creștere anuală reală a produsului intern brut de 9,5% în medie până în 2018, ritm descris de Banca Mondială ca fiind ”cea mai rapidă expansiune susținută de o economie majoră din istorie”.

Vezi și: Ce se întâmplă cu economia Chinei. E singura țară cu această performanță

O astfel de creștere a permis Chinei, în medie, să își dubleze PIB-ul la fiecare opt ani și a contribuit la scoaterea din sărăcie a aproximativ 800 de milioane de persoane. China a devenit cea mai mare economie din lume, în funcție de paritatea puterii de cumpărare, producător, comerciant de mărfuri și deținător de rezerve valutare.

China, cel mai mare partener comercial al Statelor Unite

La rândul său, acest lucru a făcut din China un partener comercial important al Statelor Unite. China este cel mai mare partener comercial de mărfuri al SUA, cea mai mare sursă de importuri și cea de-a treia piață de export a SUA.

De asemenea, China rerpezintă cel mai mare deținător străin de titluri de trezorerie americane, care contribuie la finanțarea datoriei federale și la menținerea ratelor scăzute ale dobânzilor din SUA.

Vezi și: SUA și China, decizie neașteptată după vizita lui Antony Blinken la Beijing. Ce înțelegere au făcut de cele două mari puteri: „O treabă a naibii de bună”

Aceste noi deschideri au dat șansa unei părți a populației Chinei, familii de chinezi, să poată pleca spre alte state ale lumii, iar până la sfârșitul anului 2021, aproximativ 2,45 milioane de persoane de origine sau descendență chineză locuiau în străinătate trăiau în Europa.

Povestea de film a unei familii de chinezi din România

Printre chinezii care au luat drumul occidentului, parte dintre ei s-au stabilit și în România, iar conform unor date recente statistice, ”numărul oficial actual este de aproximativ 7.600 de rezidenți legali, ceea ce face ca aceasta să fie a treia cea mai mare comunitate de imigranți, după moldoveni și turci, deși cifrele oferite de membrii comunității chineze variază între 5000 și 20000 de persoane, nu toți rezidenți legali.”, spun cei de la ExpertForum.

Printre ei, și o familie a cărei poveste pare a fi scoasă din filmele de la Hollywood. Familia Zhou avea să sosească în România în 1993, de fapt capul familiei venea aici având în buzunar un împrumut de 10.000 de dolari, cu dorința de a-și deschide o afacere aici.

Vezi și: Țara care oferă 30 de zile de concediu celor care se căsătoresc. De ce au luat această decizie

În următorul an soția domnului Zhou sosea și ea în România, unde avea să vândă produse made în China, undeva prin cartierul Drumul Taberei. După o perioadă de acumulat venituri, cei doi soți aveau să investească o sumă considerabilă într-un stand în celebrul complex Europa, unde chinezii stabiliți în România aveau majoritatea standuri de vânzare.

În 2008 au pierdut tot ce aveau, dar apoi au dat lovitura

Dar, după ani în care lucrurile mergeau bine, așa cum ne aducem aminte, a venit momentul 2008 și una din cele mai mari crize economice globale. Toată agoniseala lor, precum și afacerea în sine, avea să dispară odată cu criza din acel an.

Dar, așa cum povestesc cei doi soți, salvarea avea să vină de la fiica lor, Yan Yan, care lua decizia de investii banii rămași într-o agenție de turism canalizată doar pe oamenii de afaceri de origine chineză, iar lucrurile au mers extrem de bine.

Cu banii câștigați prin agenția de turism, Yan Yan a decis că este momentul unei noi afaceri, așa că a investit banii într-un lanț de magazine și, ulterior, restaurante, care astăzi merg extrem de bine.

Ca fapt divers

Conform datelor de la ANAF, în România activează în acest moment cel puțin 13.000 de firme cu capital chinezesc, iar valoarea totală a acestor afaceri se ridică la aproximativ 1 miliard și jumătate de lei, mare parte din ele activând în domenii, precum auto, vânzarea cu amănuntul, companii de servicii, restaurante, etc.