Povestea copilului minune din Vaslui. A luat singura medie de 10 din județ la BAC, după ce a obținut nota maximă, acum 4 ani, la Evaluarea Națională
Fiecare generație de elevi are un vârf de lance, un tânăr sau o tânără care iese în evidență prin muncă, sârguință și modul în care termină întreg ciclul de învățământ. O astfel de poveste, de altfel o mândrie pentru întreg județul, este și cea a copilului minune din Vaslui, care a luat singura medie de 10 din județ la BAC, după ce a obținut nota maximă, acum 4 ani, la Evaluarea Națională. Citește și vezi despre cine este vorba.
Fiecare generație de elevi are un ”vârf de lance”
Deși sistemul educațional românesc trece printr-o perioadă extrem de grea, mulți acuzând calitatea procesului de predare, din când în când mai auzim de tineri elevi care ies în evidență prin notele obținute la examene, fie cele de la Evaluarea Națională, fie la examenele de Bacalaureat.
Statistica acestui an, cel puțin în ceea ce privește Bacalaureatul, este una alarmantă, iar datele vorbesc de o lipsă de promovabilitate extrem de mare. De curând s-a încheiat sesiunea de vară, iuni-iulie, iar Ministerul Educației spune că sunt cel puțin 50 de licee din țară unde niciun candidat nu a reușit să promoveze acest examen.
Statistica anului 2023, una alarmantă
De cealaltă parte, dacă e să ne uităm la fiecare disciplină din această sesiune de BAC, procentele sunt, de asemenea, extrem de îngrijorătoare, și anume cam 5% din candidați care ar fi reușit să ia nota maximă în acest an. Din păcate, există județe unde nu s-a înregistrat niciun candidat care să promoveze, precum județele Alba, Satu-Mare, Harghita sau Ialomița, conform Edupedu.
Dar, așa cum spuneam, fiecare generație de elevi are un ”vârf de lance”, în cazul de față fiind vorba de povestea copilului minune din Vaslui. Citește mai departe și vezi despre cine este vorba.
Povestea copilului minune din Vaslui. Cosmin Ioan Preda, mândria județului Vaslui
Anul acesta, candidații din județul Vaslui, ca în toată țara, au dat cel de-al doilea examen al maturității, Bacalaureatul, dar conform datelor din județ, a existat o singură medie de 10 la sesiunea de vară, iar aceasta i-a aparținut tânărului Cosmin Ioan Preda, mândria județului Vaslui.
Absolvent al Colegiului Național „Cuza Vodă” Huși, la profilul de „Științe ale Naturii”, Cosmin Ioan Preda a excelat încă din anii școlii primare și gimnaziale, fiind de altfel printre puținii elevi care lua aceeași notă și în 2019, la examenele de la Evaluarea Națională.
La sesiunea din acest an a Bacalaureatului, tânărul s-a situat pe prima poziție, într-o listă cu 2.401 candidați din județul Vaslui. Mediile obținute la Evaluarea Națională, în 2019, și la examenele de Bacalaureat din acest an, au făcut din Cosmin Ioan Preda mândria județului Vaslui, care declara în urmă cu 4 ani că:
”Pentru a obține un astfel de rezultat, nu există zi de pauză, din prima zi de școală până sună clopoțelul de final de an. Asta nu înseamnă că nu am avut și timp liber, doar că și atunci am încercat să îmbin utilul cu plăcutul.
Cel mai important ajutor a fost cel al părinților, care au investit timp și încredere în mine. Profesorii, colegii, cunoscuții își au partea lor de merit, dar nimic nu s-ar fi realizat fără ajutorul bunului Dumnezeu.
Încă nu sunt ferm convins că știu exact ce voi face după finalizarea liceului, cert este că voi încerca să folosesc copilul inocent din mine și la o vârstă mai înaintată. Poate pediatrie, psihologie, nu știu…”, spunea Cosmin Ioan Prodea în 2019, conformvremeanoua.ro.
Indiferent de cum este în acest moment sistemul educațional, astfel de tineri pot deveni modele și pot da speranță că, totuși, există valori care pot face mândru orice părinte, orice școală, orice colegiu din țară.