Postul Crăciunului 2022. Pe ce dată începe și ce este bine să faci
Postul Crăciunului 2022. Pe ce dată începe și ce este bine să faci. Unul din cele patru posturi mari de peste an este reprezentat de postul Crăciunului. Acesta îi pregătește pe credincioși pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Pe perioada postului, creștinii ortodocși se vor reține total, în scop religios și moral, de la alimente și băuturi. Deoarece postul trupesc, trebuie să fie însoțit de cel sufletesc, credincioșii trebuie să se abțină și de la fapte rele, pofte sau gânduri necurate. Iată când va fi postul Crăciunului 2022, pe ce dată începe și ce este bine să faci.
Postul Crăciunului 2022. Pe ce dată începe și ce este bine să faci
Credincioșii sunt pregătiți pentru Nașterea lui Iisus Hristos, prin intermediul postului Crăciunului. Această sărbătoare este una din cele mai importante sărbători creștine.
Acest post nu este atât de plin de restricții precum este Postul Paștelui, dar cu siguranță este benefic pentru creștinii ortodocși care îl țin. Rolul postului este de a curăța credincioșii, atât trupește, cât și sufletește.
Pe cât începe postul Crăciunului 2022
Biserica Ortodoxă Răsăriteană, Biserica Ortodoxă Orientală și Biserica Catolică se pregătesc pentru sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos, prin postul Nașterii Domnului, care este reprezentat printr-o perioadă marcată de abstinență și penitență. Această sărbătoare are loc în fiecare an, pe data de 25 decembrie.
Postul Crăciunului mai poartă denumirea de Postul Nașterii Mântuitorului. Durata acestuia este de 40 de zile. Acesta începe de data de 14 noiembrie și ține până pe data de 24 decembrie, inclusiv. Postul începe pe 14 noiembrie, dacă Lăsatul Secului care într-o miercuri sau vineri.
Zile cu dezlegare la pește
Există multe zile cu dezlegare la pește. vin și untdelemn, în Postul Crăciunului. Durata postului este de 40 de zile, iar dintre acestea, 14 sunt cu dezlegare la pește. Aceste zile sunt reprezentate de toate zilele în care este sărbătoare, precum și toate zilele de sâmbătă și duminică, până la Crăciun.
Prima zi în care va fi dezlegare la pește, în Postul Crăciunului 2022 este pe data de 21 noiembrie, când va avea loc sărbătoarea numită Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Iată care sunt zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului, din acest an:
- luni, 21 noiembrie
- sâmbătă, 26 noiembrie
- duminică, 27 noiembrie
- miercuri, 30 noiembrie
- sâmbătă, 3 decembrie
- duminică, 4 decembrie
- luni, 5 decembrie
- marți, 6 decembrie
- sâmbătă, 10 decembrie
- duminică, 11 decembrie
- luni, 12 decembrie
- marți, 13 decembrie
- sâmbătă, 17 decembrie
- duminică, 18 decembrie.
Ce este bine să faci în Postul Crăciunului
Credincioșii care țin post, pe lângă postul trupesc, prin care renunță la anumite alimente și băuturi, este bine ca în această perioadă să rostească, cu mare credință, o serie de rugăciuni, pentru a-i ajuta sufletește. Iată una dintre acestea:
,,Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”