Postul Crăciunului 2021. Care sunt zilele în care ai dezlegare

de: Ana Chivu
14 11. 2021

Care sunt zilele în care românii au dezlegare în timpul postului de Crăciun? Ce trebuie să știe cei care vor să respecte tradițiile și obiceiurile în această sărbătoare sfântă? Credincioșii știu deja aceste detalii.

Post Crăciun 2021: care sunt zilele de dezlegare?

Postul Crăciunului începe pe data de 15 noiembrie. Acesta este cel mai lung pe care credincioșii trebuie să-l respecte pentru că durează 40 de zile. În acest timp desigur că există și câteva zile de dezlegare în care aceștia au voie să mănânce de ‘dulce’, așa cum se numește în popor, adică și alimente de origine animală.

Peste doar două zile începe Postul Nașterii Mântuitorului cunoscut ca Postul Crăciunului, iar până de Ajun de sărbătoare cei care doresc să-l țină au restricții alimentare multe. În acest fel credincioșii își curăță trupul, dar în această perioadă sfântă desigur că ei vor trebui să-și curețe în special sufletul și mintea prin rugăciune și fapte bune.

Atunci poți mânca de dulce

Prima zi cu dezlegare este pe 21 noiembrie, atunci când se poate consuma pește. A doua zi este pe data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, ulterior în 6 decembrie de Sfântul Nicolae, pe data de 13 decembrie și în ziua de 18 decembrie.

În afară de datele menționate, credincioșii nu au voie orice produs de origine animală. Pe lângă acestea, ei respectă zilele de dezlegare la pește, adică marți și joi, până pe 20 decembrie. Abia pe 25 decembrie cu toții pot mânca de dulce: brânză, carne, ouă, lapte. În timpul acesta, oamenii nu trebuie să fie răi unii cu ceilalți și să-i ajute pe cei în nevoie.

Rugăciunea care se citește în fiecare post

„Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm:

întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”