Polițiști umiliți, la Râmnicu Vâlcea. Au fost puși în genunchi cu pistolul la tâmplă. Cine sunt agresorii

de: Alexandra Chivu
20 11. 2019

Doi polițiști au fost umiliți, la Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au fost puși în genunchi cu pistolul la tâmplă. Cine sunt agresorii? Detalii revoltătoare.

Polițiști din Râmnicu Vâlcea, puși în genunchi cu pistolul la tâmplă

Doi polițiști din comuna Prundeni, Râmnicu Vâlcea, au ajuns la spital, în noaptea de marți spre miercuri, după ce au fost agresați de mai multe persoane în fața unei gospodării din localitate, în timp ce urmăreau un conducător auto care nu a oprit la semnalele lor. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat că agenții se aflau în misiunea pe Drumul Național 64 (Râmnicu Vâlcea – Drăgășani) și au încercat să oprească o autoutilitară.

Polițiști, în genunchi cu pistolul la tâmplă

Șoferul nu s-a conformat, și-a continuat drumul, așa că polițiștii au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare. Urmărirea a continuat mai mulți kilometri, autoutilitara oprind, într-un final, în fața unei case din satul Călina, unde îl așteptau zece romi care au sărit la bătaie în momentul în care i-au văzut pe agenți că se apropie.

Agenții au suferit vătămări corporale grave

„Se pare că după ce i-au deposedat de arme și i-au sechestrat într-o curte a imobilului, romii au îndreptat pistoalele înspre polițiști iar unul dintre ei ar fi apăsat și trăgaciul doar ca încărcătorul era gol, polițistul folosind toate cartușele pe parcursul urmăririi”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Europol.

În urma agresiunii, cei 2 polițiști au suferit vătămări corporale grave, anume traumatisme cranio-faciale, fractură piramidă nazală și arcadă. Oamenii legii au fost transportați la CPU Drăgășani. La fața locului s-au deplasat un echipaj SAS și 6 jandarmi, Adjunctul IPJ Vâlcea și prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani.