Zannidache se bucură de o carieră de succes, iar fanii îl apreciază datorită sincerității lui și faptul că spune mereu ceea ce gândește. Artistul reușește să adune un număr mare de fani, atât în mediul online, cât și la diferite concerte pe care le are în toată țara.
Zanni a muncit din greu să ajungă până în acest punct al carierei sale. Chiar dacă a avut o copilărie mai grea, nu s-a abătut niciodată de la țelul lui, iar acum se bucură de succes. Recent, cântărețul a susținut un concert în localitatea Motru, unde mai mulți fani s-au adunat pentru a-l vedea live.
Ca de fiecare date, după concert, admiratorii s-au adunat în spatele scenei pentru a face câteva poze cu el. Din nefericire, din cauza numărului mare de fani, oamenii legii au fost nevoiți să intervină pentru a-l scoate pe Zanni din mulțimea de oameni.
Desigur, acest lucru l-a deranjat pe cântăreț, motiv pentru care le-a transmis un mesaj fanilor lui, spunându-le unde este cazat, iar cine dorește să vină să facă poze cu el.
„Pentru că n-am reușit să fac poză cu toată lumea, pentru că Poliția nu mai făcea față. Eu făceam față! Poliția nu mai făcea față! M-au rugat să părăsesc zona. O să vă dau locația unde mă aflu, la ce pensiune. Cine ține neapărat să facem poze și să stăm de vorbă. Vă dau și veniți acolo. Vă pup!”, le-a transmis Zanni celor care au venit să îl vadă la Motru.
Zannidache Edmond Hubert, pe numele său complet, este câștigătorului Survivor România 2021. Acesta s-a aflat în emisiune încă de la început și a reușit să stea până la final, pentru a pleca acasă cu marele premiu.
După ce a început noul sezon Survivor, Zanni a devenit gazda emisiunii Survivor ExtraShow de pe Voyo. În una dintre emisiunii, cântărețul a precizat că Vulturii și Tigrii nu ar fi trebuit să studieze sezonul anterior, ci să participe fără vreo referință. El mai spune că, în acest fel, s-ar bucura mai mult de competiție.
„Se vede că au studiat prea mult. Și au intrat deja cu o mentalitate pe care nu aveau cum să o aibă de la început, fară să se uite la Sezonul 2.
Și în loc să se bușească de la experiență, așa cum trebuia, și să învețe ei acolo cum trebuie să se comporte, cum să facă strategii, ei au plecat deja cu mentalitatea mea după ce am câștigat.
Am stat șapte luni în junglă. Mă uitam la episod și nu se pupa … Zic, „măi.. ăștia se ceartă din a doua zi.”, a declarat Zanni, în exclusivitate pentru ciao.ro.