20 dec. 2022 | 08:55

Poliția, în alertă! Un cadavru carbonizat a fost găsit pe un câmp din apropierea Bucureștiului. Ce spun autoritățile

News
Poliția, în alertă! Un cadavru carbonizat a fost găsit pe un câmp din apropierea Bucureștiului. Ce spun autoritățile
Criminaliștii au ajuns la fața locului Poză ilustrativă

O nouă crimă șochează România după ce, în cursul zilei de luni, un bărbat care trecea prin apropierea localității Domnești a zărit un cadavru carbonizat și a apelat la numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit autoritățile, care au efectuat primele cercetări.

Crimă sau moarte suspectă?

Un caz înfiorător a fost descoperit, ieri, în zona Domenști, acolo unde un cadavru a cărei identitate nu se cunoaște, a fost descoperit de un trecător.

Acesta a anunțat imediat Poliția, care a alertat autoritățile. Până la sosirea criminaliştilor şi poliţiştilor ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, cât și a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, polițiștii orașului Bragadiru s-au prezentat la fața locului.

După investigații, cadavrul a fost ridicat, urmând să fie dus pentru necropsie la Institutul de Medicină Legală.

„La data de 19 decembrie, în jurul orei 14,52, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov a fost sesizat de către un bărbat cu privire la faptul că, pe câmp, în apropierea localităţii Domneşti, se află o persoană arsă, carbonizată”, potrivit sursei citate.

Potrivit surselor libertatea.ro, victima ar fi un bărbat în vârstă de aproape 45 de ani. Conform primelor informații, anchetatorii iau în calcul posibilitatea unei crimei. În cadrul anchetei au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

„La fața locului s-au deplasat în cel mai scurt timp polițiștii orașului Bragadiru, pentru cercetări. De asemenea, la fața locului s-au deplasat criminaliști si polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență”, a mai transmis IPJ Ilfov.

 

 

Parteneri
Ce a găsit fratele Mădălinei Manole la mormântul artistei, de Crăciun
Redactia.ro
2025 este Anul Șarpelui, un an care anunță transformări profunde și șanse mari de a descoperi dragostea
Click.ro
Cresc alocațiile de stat de la 1 ianuarie 2025. Câți bani urmează să primească copiii din România
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Andreea Bostănică, în lacrimi pe Tik Tok după ce a pierdut o brățară de 20.000 euro. Influencerița a stârnit revolta internauților
Unica.ro
Marele coșmar de la bloc. Cine plătește pagubele
EVZ.ro
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Spynews
Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025
Capital.ro
Cum arată casa de 2,5 milioane de euro a Monicăi Tatoiu. Are 9 dormitoare și mobilă de lux. Vila e o fortăreață: "Tot sistemul de protecție al casei e inventat de mine"
Avantaje
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Mediaflux
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro