În august, milioane de români vor primi, prin poștă, un plic, iar Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut un anunț cu privire la pensii. Ce reprezintă adeverințele pe care le vor primi milioane de români în ultima lună de vară.
Pensionarii din România vor primi pensii recalculate începând cu 1 septembrie, conform noii legi a pensiilor. Cele mai mari creșteri le vor primi persoanele care au stagii mai lungi de cotizare, respectiv mai mari de 25 de ani.
Astfel, deciziile de recalculare a pensiilor în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise tuturor pensionarilor prin Poşta Română, în intervalul 15 – 31 august 2024, a anunţat Casa Naţională de Pensii Publice. Adeverințele cu pensiile recalculate vor ajunge cu doar două săptămâni înainte ca pensiile mărite să ajungă la beneficiari.
Data inițială anunțată pentru trimiterea deciziilior cu pensiile recalculate a fost finalul lunii mai, însă, termenul nu a fost respectat. ”Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023”, precizează Casa Naţională de Pensii Publice.
În cazul în care pensionarul nu este acasă atunci când vine poștașul, plicul cu decizia de recalculare va rămână o perioadă de câteva zile la oficiul poștal.
Dacă pensionarul nu merge să ridice adeverința de recalculare a pensiei, aceasta va putea fi preluată apoi de la sediul Casei Județene de Pensii.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis modelele deciziilor privind recalcularea pensiilor care se va face în toamnă, cele patru documente fiind deja publicate în Monitorul Oficial. La recalcularea prevăzută în noua lege a pensiilor se va ține cont de câteva criterii.
Pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani nu vor primi pensii mărite de la 1 septembrie. Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor continua să beneficieze, în fiecare an, de indexarea prevăzută de lege.