Unul din cei mai importanți oameni de afaceri din România, și proprietarul unui turneu de tenis important, Ion Țiriac, are planuri mari pentru tenisul românesc. Își dorește să investească sume importante într-un turneu ATP major care să se desfășoare la București.
Unul din cei mai prolifici oameni de afaceri din România, Ion Țiriac are ambiții mari pentru tenisul românesc. Deși a existat un turneu de tenis la București, ambițiile lui Țiriac merg mult mai departe. Afaceristul își dorește să investească câteva milioane de euro într-un turneu major de tenis ATP, turneu care să se desfășoare în București.
Numai că, pentru a realiza acest lucru, infrastructura trebuie să fie una pe măsură. De fapt aici este intenția lui Ion Țiriac de a investii bani, nefiind, de altlfel, la primul demers de acest gen. Are deja investiții masive în infrastructura sportivă din România, prin construcția campusului de la Băneasa, unde de altfel se află și patinoarul construit de Ion Țiriac.
Deși există un turneu de tenis, feminin, WTA, care s-a desfășurat la Cluj în luna august, Ion Țiriac își dorește să aducă la București un turneu ATP inclus în calendarul competițional, și care să aducă jucători de top pe meleagurile mioritice. Despre planul îndrăzneț pe care îl are Ion Țiriac, a vorbit managerul de comunicare al Simonei Halep, Cosmin Hodor, invitat la Digi Sport:
”Domnul Țiriac își dorește foarte mult să aducă un turneu ATP la București. Cel mai probabil va fi pe zgură, înainte de Roland Garros. Rămâne de văzut dacă se va putea la anul sau peste doi ani.
Va fi organizat în zona Otopeni. Domnul Țiriac își dorește neapărat un nou turneu ATP la București”, a spus Hodor, prezent în cadrul emisiunii ”Așii Tenisului”, de la Digi Sport.
Se pare că planurile omului de afaceri Ion Țiriac, coincid și cu diminuarea sumelor de premiere pentru celălalt turneu deținut de acesta, turneul de tenis de la Madrid, anunțând de curnând că nu mai poate susține sumele de premiere, ca efect al crizei economice generate, peste tot în lume, de pandemia covid din acești aproape doi ani.
„Spre norocul nostru, Madridului îi merge mult mai bine decât Europei în general. De la ultimul oraș din Europa, a ajuns cel mai acătării din punct de vedere al numărului infectaților. Vor fi măsuri extraordinare, vor fi costuri peste costuri. Mă costă mult mai mult acum anul acesta, cu 50% din capacitate.
Socoteala e că trebuie să angajez undeva între 1500 și 2000 de angajați mai mulți pentru acest turneu. Un turneu are foarte multe costuri. Nici partenerii nu prea mai plătesc tot, nu vor să plătească că nu mai sunt la fel de mulți spectatori. Dar serviciile trebuie date”, declara Ion Țiriac, la începutul lunii mai.