Adori plantele de interior, dar spațiul pe pervaz este limitat? În acest caz, trebuie să știi că există plante care nu au nevoie de lumină sau, cel puțin, nu de expunere directă la soare. Acestea nu trebuie așezate pe lângă ferestre, dezvoltându-se armonios într-o cameră întunecată. În plus, sunt nepretențioase și ușor de întreținut.
Filodendronul
Această plantă face parte din familia Araceae și este originară din America Centrală și de Sud. Este perfectă pentru interior întrucât nu necesită condiții speciale de întreținere, ba nici chiar o cameră luminoasă. Filodendronul se dezvoltă foarte bine și în lipsa luminii soarelui, însă are nevoie de o udare constantă. Filodendronul este o plantă perenă veșnic verde.
Feriga Boston
Această plantă nu numai că nu are nevoie de lumina soarelui, ba chiar se teme de el căci i-ar putea arde frunzele. Feriga Boston apreciază o lumină slabă, ceea ce o face un partener ideal pentru interiorul tău întunecat. Dacă vrei o conviețuire de mare succes, trebuie să ai în vedere acest criteriu. Această plantă necesită, de asemenea, reamplasare în fiecare an, în luna martie, într-un ghiveci mai mare decât cel precedent.
Feriga Maidenhair
Această plantă superbă are frunzele în formă de eventai. Fiind o plantă care crește pe suprafețe de stâncă sau între crăpăturile stâncilor, Feriga Maidenhair se numără printre cele mai populare și îndrăgite plante de apartament. În plus, ea nu necesită expunere la lumina directă a soarelui. Creșterea sa este relativ lentă, fiind nevoie de trei ani lungi pentru a ajunge la maturitate.
Citește și: Cele mai rezistente plante de apartament. Le ai și tu acasă? Sunt foarte ușor de întreținut
La Maranta (Planta de rugăciune)
Denumirea plantei provine de la numele medicului și botanistului Bartolomeo Maranta. Cunoscută și ca „Planta de rugăciune“, grație frunzelor sale care se ridică la căderea întunericului, formând iluzia gestului mâinilor împreunate în rugăciune, aceasta este cu siguranță una dintre cele mai estetice plante. Ea îți va înfrumuseța apartamentul fără ca tu să faci prea mari eforturi privind întreținerea sa. În plus, La Maranta ajută la purificarea aerului din locuință.
Calathea
Calathea este o plantă originară din Peru și Ecuador, având un frunziș magnific care va face ca locul în care se află să fie însuflețit și frumos decorat. De asemenea, având în vedere multitudinea de soiuri care există, vei avea de unde alege. Trebuie precizat însă că, deși este ușor de întreținut, un singur pas greșit o poate ruina. Această plantă tolerează lumina, dar nu suportă expunerea directă la soare. Mediul propice pentru ea este un loc cu lumină slabă și o temperatură cuprinsă între 18 și 22°C.
Alte plante care nu au nevoie de prea multă lumină sunt Peperomia și Orhideea.