Dacă sunt alese ținând cont de recomandările specialiștilor, pot fi un real ajutor în casă. Unii le numesc talismane ce atrag norocul și prosperitatea, alții, purificatoare naturale pentru aer. Află, din rândurile de mai jos, care sunt plantele de apartament care te scapă de praf.
Praful este un element nelipsit din viața noastră, mai ales în cazul celor care locuiesc în orașe. Zi de zi, inhalăm o cantitate destul de mare și parcă nu putem scăpa de el din casă, indiferent cât de des am face ordine și curățenie.
Aceste particule fine de murdărie trebuie îndepărtate constant de pe obiectele de mobilier și podele, inhalarea lor poate cauza mai multe probleme de sănătate la nivelul aparatului respirator – de la astm până la apariția alergiilor.
Există, din fericire, și câteva trucuri care ajută la eliminarea sau reducerea prafului din apartament, iar primele pe listă sunt plantele.
Te-ar putea interesa și: Planta pe care să nu o mai ții niciodată în baie. Atrage mult ghinion în viața ta
Prima pe lista plantelor de apartament care te scapă de această problemă este iedera. Pentru că transpiră foarte mult, procesul de evaporare a apei duce la creșterea umidității încăpeii în care este ținută. Este o plantă ornamentală perenă, care poate atrage praful datorită frunzișului său veșnic verde ce poate capta particulele de murdărie din aer. În plus, iedera are capacitatea de a absorbi toxinele din aer, cum ar fi monoxidul de carbon, xilenul, toluenul, benzenul și formaldehida.
O altă alegere eficientă este ficusul benjamina. Are capacitatea de a filtra substanțele volatile din produsele adezive pe care le putem respira și care pot provoca alergii și dureri de cap. Are nevoie de un substrat ușor și aerisit pentru a-și spori capacitatea de purificare, o mare parte din procesul de filtrare fiind realizat la nivelul rădăcinilor.
Palmierul este comparat adesea cu un purificator de aer. Frunzele sale pot curăța toxinele din mediul înconjurător, în special formaldehida, xilenul, amoniacul sau benzenul, responsabile de afecțiunile respiratorii la nivelul bronhiilor și plămânilor.
Te-ar putea interesa și: Florile pe care să nu le ţii niciodată în dormitor. Provoacă insomnie, sigur nu ştiai