Plante pe care trebuie să le ţii în baie. De ce este bine să le pui în acest loc. Efectul este uimitor

Plante pe care trebuie să le ţii în baie. De ce este bine să le pui în acest loc. Efectul este uimitor
Plante pe care trebuie să le ţii în baie. De ce este bine să le pui în acest loc. Efectul este uimitor

Plantele sunt o modalitate grozavă și ieftină de a îți decora locuința. În plus, ele oferă prospețime, aer curat, culoare și rafinament oricărei încăperi.

Plante pe care trebuie să le ţii în baie

Cu siguranță ai câteva plante pe care pe care ții în sufragerie, balcon, pe hol sau în dormitor. Baia este ultimul loc în care te gândești să pui o plantă, iar asta pentru că de obicei nu există lumină, soare și nu este un spațiu prea mare și deschis.

Cu toate acestea, există câteva plante pe care trebuie să le ții în baie. Nu toate plantele pot suporta umiditate. Cele mai bune plante pe care să le ții în baie sunt cele care sunt originare din climatul tropical.

„Au frunze mai late, mai subțiri, care le permit să se adapteze la acest tip de climă în timp. Umiditatea ajută fotosinteza și creșterea prin furnizarea de apă plantelor, în special celor cu aceste tipuri de frunze, unde evaporarea se poate produce rapid”, spune un specialist în plante.

Plantele cu frunze mai groase pot reține apa mai mult timp, iar cu cât frunza este mai mare, cu atât mai multă lumină pot absorbi și devin mai eficiente din punct de vedere energetic.

Cu toate acestea, toate plantele au nevoie de lumină pentru a prospera.

„Amintiți-vă, totuși, că lumina slabă nu înseamnă lipsă de lumină. Deci, lumina indirectă este încă necesară – și ar trebui să fie suficientă pentru ajunge la plantă. Aceste plante se pot descurca într-un mediu umed, ele trebuie întotdeauna așezate departe de cabina de duș sau de cadă, unde pot fi stropite”.

Feriga

Este o plantă iubitoare de umiditate, care este perfectă pentru a oferi dimensiuni oricărui spațiu. Cu frunze în cascadă care pot crește până la trei metri înălțime, ferigile cresc cel mai bine în lumina strălucitoare și indirectă. „

Gardenie

Sunt cunoscute pentru parfumul lor frumos și pentru petalele albe, strălucitoare, ceroase. Acestea cresc în grădinile sudice. Deși poate face față mediului umed în majoritatea băilor, are nevoie de aproximativ șase până la opt ore de lumină solară indirectă. Dacă baia ta are multă lumină naturală, atunci cumpără această floare.

Maranta

Maranta, sau planta care se roagă pentru casă iubește umiditatea, iar solul său nu trebuie să se usuce niciodată complet. Se dezvoltă cel mai bine în spații cu lumină puternică, indirectă, așa că cel mai bine este să eviți expunerea totală la soare.

Orhideele Phalaenopsis

Sunt plante de apartament cu flori populare care mari, de lungă durată. În timp ce această plantă prosperă cel mai bine în condiții de umiditate, asigură-te că baia în care stă are un flux de aer adecvat pentru ca planta să nu rămână umedă. În caz contrar, poate provoca putregai sau ciuperci.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI