Cine trăiește în casă cu o felină știe că pisicile au propriul lor limbaj și, deși nu sunt atât de expresive precum câinii, pisicile sunt independente și extrem de selective, când vine vorba de oamenii care intră în contact direct cu ele. Ce semnifică atunci când felina ta te urmărește prin cameră.
Viața cu un animal de companie este extrem de frumoasă și plină de peripeții, pe alocuri. Deși câinii sunt considerați cei mai buni prieteni ai oamenilor, pisicile oferă și ele multă afecțiune stăpânilor lor.
Iată câteva semnale care îți arată cât de mult ține pisica ta la tine, de fapt. În funcție gesturile pe care le face felina ta preferată, îți poți da seama de anumite lucruri pe care animalul tău de companie vrea să ți le transmită.
Pisicile comunică mereu cu stăpânii lor prin limbajul corpului, în funcție de felul în care își balansează coada, cum își mișcă trupul și felul în care te privește.
Dacă ai observat faptul că pisicile te urmăresc prin casă sau chiar și afară, pe stradă, acesta este un semn că te plac și preferă să fie în compania ta.
Sigur ți s-a întâmplat asta de mai multe ori. Atunci când pisicile își întind gheruțele pe tine și încearcă să te maseze, prin acest gest ele încearcă să îți returneze toată afecțiunea pe care o primesc de la stăpânul lor.
Atunci când felinele merg prin cameră, ridicându-și coada cât mai sus, înseamnă că sunt fericite și se simt bine în locul în care se află.
Este cunoscut faptul că animalele au puteri senzoriale ce depășesc limitele umane. Cu toate acestea, atunci când pisica ta privește în gol nu semnifică faptul că ar fi simțit o prezență în casă. Pisicile clipesc mult mai rar decât oamenii.
Atunci când pisica ta se suie pe canapea sau pat și stă pe spate, cu burtica la vedere, prin acest gest îți arată că are încredere totală în tine.
Trebuie să te simți tare mândru atunci când pisica ta vine și te mângâie pe cap sau pe față. Potrivit specialiștilor, acesta este un semn că te consideră parte din familia ei. Felinele te marchează prin acest gest, datorită glandelor prezente la nivelul obrajilor