Pisica ta te lovește des cu capul? Mesajul pe care vrea să îl transmită, de fapt

Pisica ta te lovește des cu capul? Mesajul pe care vrea să îl transmită, de fapt
Ce se întâmplă, de fapt, atunci când pisica te lovește cu capul

Pisicile sunt unele dintre cele mai des întâlnite animale de companie. Acestea sunt extrem de apreciate pentru faptul că sunt, în general, prezențe agreabile în casă și un mare plus este faptul că nu necesită plimbări în afara căminului, precum în cazul câinilor. Există însă unele comportamente pe care unii le înțeleg cu greu, mai ales dacă sunt posesori de feline aflați la început de drum. Dacă pisica ta te lovește des cu capul ar trebui să știi care este mesajul pe care vrea să îl transmită. Iată ce vrea să îți spună felina ta, în funcție de reacțiile sale.

Ce înseamnă dacă pisica ta te lovește des cu capul

Pisicile pot fi uneori ființe care să te inducă în eroare. În timp ce în majoritatea timpului aceasta își ocupă timpul cu mâncatul și odihna, există și momente în care caută să se apropie de tine. Puțini au analizat comportamentul felinelor lor și au descoperit ce înseamnă dacă pisica ta te lovește des cu capul.

Pentru a stabili o legătură mai puternică între tine și animalul tău de companie, este esențial să îi înțelegi reacțiile. În situația în care observi că felina obișnuiește să te lovească cu ajutorul capului său ai putea să te bucuri. Specialiștii susțin că acest comportament sugerează că pisica este afectuoasă cu tine. De asemenea, gestul său de iubire este completat de marcarea ta, cu ajutorul feromonilor situați în zona obrajilor, ca o proprietate a ei.

Dincolo de gestul său de iubire față de tine, pisicile pot să se comporte aparent bizar din mai multe motive. Nu îți face griji dacă animalul tău de companie nu te lovește cu ajutorul capului, va găsi alte metode de a-și arăta simpatia față de tine.

Semnalele pe care ți le trimite felina ta

Există situații pe care sigur le-ai remarcat. De exemplu, poate te-ai întrebat ce înseamnă când pisica își arcuiește spatele și își ridică coada și fundul. Gestul este unul pe care îl obișnuiesc atunci când întâlnesc o altă pisică, dar poate însemna și faptul că cere atenție din partea ta.

Motivul pentru care pisicile își mută bolul de mâncare la distanță de cel de apă

Poate că te-ai întrebat de ce pisica ta nu acceptă să lasă bolul în care îi servești mâncare alături de cel în care bea apă. Ei bine, oricât de deranjant ar fi, este un semn de evoluție. Se pare că felinele au învățat pe parcursul evoluției lor că nu este indicat să mănânce în apropierea surselor de apă pentru a nu le contamina pe acestea din urmă. În sălbăticie, felinele nu obișnuiesc acest lucru. 

De ce felinele simt nevoia să zgârie

Pisicile au nevoie să zgârie. O fac pentru a-și exprima emoțiile, cum ar fi entuziasmul sau stresul, pentru a marca obiectele cu mirosul lor (au glande la nivelul labelor), pentru a-și îndepărta partea moartă a unghiilor și, de multe ori, doar pentru a se întinde.