Piedone va afla în curând decizia finală în cazul Colectiv. Ce s-a întâmplat chiar azi în casa lui: „A intrat val-vârtej”

de: Bișinicu Andreea
23 12. 2021

Fostul primar al sectorului 4 Cristian Piedone află joi, 23 decembrie, decizia finală în cazul Colectiv, după mai bine de 6 ani de la tragedia care a curmat viețile a 70 de tineri, în noaptea fatidică de 30 octombrie 2015. Ce mesaj emoționant i-a transmis Piedone nepotului său, atunci când l-a întrebat dacă-l vor aresta polițștii.

Ce decizie finală vor lua judecătorii împotriva lui Piedone, în cazul Colectiv

Au trecut mai bine de 6 ani de când 70 de tineri au murit în incendiul din clubul Colectiv din Capitală, la sfârșitul lunii octombrie din 2015. Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4 din acea vreme, a fost condamnat, inițial, la o pedeapsă de 8 ani jumătate de închisoare, acuzat fiind de abuz în serviciu.

Joi, 23 decembrie, fostul edil a postat un text emoționant pe rețelele sociale. Nepoțelul său David i-a adresat o întrebare cruntă, aceea dacă va fi arestat de către oamenii legii. Înduioșat până la lacrimi, Piedone i-a răspuns printr-un mesaj kilometric.

„Recent, am avut ultimul cuvant la tribunal. Astăzi… pentru prima oară am vorbit cu nepotelul meu despre Colectiv! S-a întâmplat așa: Nepotelul David a intrat val-vârtej în casă și m-a întrebat : – Bunu, te ia Colectiv la închisoare? … Mi-a spus că așa i-au zis niște copii în parc, la joacă… Mda…

I-am spus c-o să afle răspunsul în aceeași zi cu mine, cu sora sa, cu verișorii săi, cu părinții lui, cu mamaia lui, cu unchiul lui, cu matușa lui…După șase ani de cosmar picurat din creștet până în tălpi, ma bântuia momentul acesta… Să vorbesc cu David despre Colectiv, mi se părea nedrept. Dar, astăzi, mi-am dat seama că este mai bine așa…

Este bine că a venit și clipa asta… Pentru ca primul meu nepot născut sa știe de la mine ce înseamnă Colectiv pentru țară și pentru familia noastră! Este mic, poate prea mic ca să înțeleagă… Dar pentru copilăria lui, pentru viața lui, e bine să știe adevărul de la mine! Nerăstălmăcit! Măcar așa… o sa poată conversa liniștit sufletește cu oricine ii va spune, de mâine încolo, că bunicul său este criminal!

„Tatăl lor nu a fost, nu este și nu va fi un criminal!”

Aflând de la copiii din parc că riscă să fie condamnat la închisoare, Cristian Popescu Piedone și-a așternut gândurile și sentimentele în mediul online, ca o scrisoare deschisă pentru familia sa, în special pentru nepoțelul David, pe care l-a asigurat de faptul că bunicul său nu este un criminal.

„El, David, si ceilalți trei nepoței, trebuie sa afle de la mine ca bunicul Piedone nu este vinovat pentru drama Colectiv! Așa cum i-am spus fetei mele, Ana, și băiatului meu, Vlad, indiferent cine și ce spune în strada mare, tatăl lor nu a fost, nu este și nu va fi un criminal!

Dacă ei, copiii mei, erau atunci acolo, as fi suferit așa cum suferă părinții copiilor care nu mai sunt! În sufletul meu aș fi știut ca n-am contribuit la suferința lor! Colectiv m-a distrus pe interior cât o viața întreagă la ocnă! Dar consider că Dumnezeu a vrut să port o cruce mai grea… Și-o voi purta așa cu mine, pânp când vor tăcea și clopotele mele.

Așa că, dragul meu David… îți scriu si aici, ca să rămână scris: Bunicul tău, Piedone, nu a omorât pe nimeni! Știu că ai încredere în cuvântul meu! Te iubesc, așa cum vă iubesc pe toți! Dumnezeu mi-e martor că ceea ce îți spun este adevărat, dragul meu!”, a completat Piedone, pe Facebook.

Marți, 21 decembrie, în a treia zi a dezbaterilor ce au marcat finalul procesului, Cristian Piedone a luat cuvântul la tribunal. Fostul primar al sectorului 4 așteaptă ca verdictul final să se pronunțe în data de 3 ianuarie 2022.