Pericol în Thassos. Avertismentul autorităților elene pentru turiști: „Virusul este aici și pândește“

de: Ștefan R. Apostol
18 07. 2022

Pericol în Thassos! În aceste zile, ca de altfel în cam toată Europa, sunt anunțate noi focare de covid, inclusiv în Grecia. Autoritățile elene au anunțat că, cel puțin în insula Thassos, au fost depistate noi focare. Avertizările vin în contextul în care, Grecia a înregistrat un nou val de infectări. Au fost înregistrate, cel puțin, 295 de cazuri de Covid-19 în perioada 1-19 iulie 2022, la turiștii veniți aici.

Pericol în Thassos! Nou focar de infectări covid

Un total de 295 de vizitatori străini au fost depistați pozitiv la testul Covid-19 în perioada 1-19 iulie, a declarat ministrul adjunct al Protecției Civile din Grecia, Nikos Hardalias, adăugând că 53 de cazuri sunt încă active.

El a precizat că 76% dintre cazurile importate provin din țările balcanice, în principal turiști din Serbia.

Grecia și-a deschis granițele în luna iunie. Țara, care a ieșit dintr-o criză a datoriilor care a durat un deceniu la sfârșitul anului 2018, se bazează foarte mult pe turism, aproximativ 20% din producția sa, pentru o redresare economică.

În pofida creșterii numărului de cazuri de coronavirus, Hardalias a exclus posibilitatea unei a doua închideri la nivel național, adăugând totodată că introducerea unor închideri locale este, de asemenea, puțin probabilă.

Cu toate astea, noile focare de infectări, cel puțin din insula Thassos, au determinat autoritățile elene să instituie obligativitatea măștilor „în toate locurile aglomerate.”

„Există un focar mare de incidente Covid-19 pe insulă. Deși nu este obligatoriu, se recomandă purtarea măștii în toate locurile aglomerate. Să fim atenți pentru că virusul este aici și pândește.

Thassos se îneacă în turiști. Traficul este foarte bun de la jumătatea lunii iunie, cu rate foarte bune de ocupare a hotelurilor”, a declarat Paris Paraschoudis, președintele uniunii hotelierilor din Thassos, preluat de Impact.ro.

„Măsurile țintite își fac treaba”

Ministrul adjunct al Protecției Civile din Grecia, Nikos Hardalias a mai spus că actualele măsuri „își fac treaba”. În același timp a îndemnat populația, și chiar turiștii străini, să dea dovadă de disciplină.

Să respecte liniile directoare oficiale pentru a opri răspândirea Covid-19. Închiderea timpurie a Greciei a ținut în frâu numărul de cazuri de Covid-19, a mai declarat oficialul elen.

Conform unor date, relativ, actualizate, în Grecia sunt declarate aproximativ 3.84 de milioane de înbolnăviri. Datele mai arată aproximativ un număr de 30.470 de decese, ca urmare a infectării cu virusul SARS-COV2.

Pentru moment nu s-a pus problema restricționării accesului turiștilor fără masca de protecție și în alte spații.

Oricum, autoritățile elene declară că monitorizează permanent situația. Oficialii spun că vor lua măsurile care vor fi necesare, în funcție de numărul de cazuri.