Pensii 2021. Violeta Alexandru, anunț de ultimă oră despre scăderea pensiilor românilor

de: Cojocaru Cristian
14 02. 2021

Fostul ministru al muncii, Violeta Alexandru vine cu un anunț de ultima oră cu privire la pensiile acestui an. Aceasta susține că scăderea pensiilor nu este una reală. Explicațiile pe care le dă fostul ministru, pune pensionarii pe gânduri.

Violeta Alexandru a făcut un anunț cu privire la pensii

Fostul ministru a susținut faptul că scăderea pensiilor nu va fi posibilă. Aceasta mai adaugă faptul că ele ar trebui recalculate cât mai repede. Scopul recalculării este ca pensiile să poată crește începând cu 1 ianuarie 2022. Violeta Alexandru a explicat că informațiile cu privire la scăderea pensiilor sunt unele care doar se vehiculează și nu sunt adevărate.

„Nu vor scădea, scrie foarte clar în lege că în situația în care s-ar ajunge la un rezultat mai mic decât ce primește persoana în acest moment va ramâne cu pensia în plată, în niciun caz nu va scădea. (…) Este necesar un anunț și o clarificare în perioada următoare, astfel încât oamenii să știe pe ce se pot baza”, a spus fostul ministru al Muncii.

Fostul ministru a adus în discuție și sporurile. Din punctul său de vedere, singurul spor susținut de către PNL este cel de performanță.

„Dorința noastră este să dăm salariul corect, corelat cu performanța. Mă îndoiesc de faptul că acesta se acorda în instituții. Acesta ar trebui să fie singurul spor, e necesar să ne orientăm către evaluarea performanței într-o instituție”, a menționat fostul ministru, la Realitatea Plus.

Noua lege a pensiilor va intra în vigoare la 1 septembrie 2021

Calculele a peste 5 milioane de pensii se vor schimba începând cu 1 septembrie 2021. La acea dată, noua lege a pensiilor va intra în vigoare. Raluca Turcan a menționat faptul că legea a fost aprobată din anul 2019. Această lege va aduce modificări în următoarele 18 luni, deși anterior se anunța că în acest an, punctul de pensie nu va suferi modificări.

Ministrul Muncii afirmă totuși recalcularea celor aproximativ 5,2 milioane de pensii. Acest anunț vine în situația în care economia țării este la pământ. Bugetul de stat este unul grav avariat de către pandemie și bani importanți lipses din bugetele ministerelor. Prin această nouă lege, se va recurge la o recalculare a pensiilor.

Cei care urmează să iasă la pensie, o vor putea face doar dacă se încadrează în articolele legii aprobate acum 2 ani. Potrivit acestei legi, bărbații se vor putea pensiona la vârsta de 65 de ani.  Minimul de contributivitate este de 15 ani în timp ce maximul arată 35 de ani. Femeile care doresc să se pensioneze în anul 2021, vor trebui să aibă vârsta de minim 61 de ani. Potrivit baremului de cotizare, acestea trebuie să demonstreze că au contribuit la fondurile de pensii pentru 31 de ani și 6 luni.