Tora Vasilescu trage un semnal de alarmă privind pensia rușinoasă pe care o primesc românii care au atins acest prag și sunt nevoiți să trăiască din ceea ce statul oferă că merită după o viață de muncă. Actrița a subliniat condițiile financiare dificile cu care se confruntă, dezvăluind că pensia sa este departe de a reflecta contribuția sa semnificativă la cultura românească
Desfășurându-și talentul și pasiunea pe parcursul a peste 50 de ani, actrița a contribuit semnificativ la peisajul cultural al țării. Cu toate acestea, statul român pare că nu i-a oferit aprecierea financiară pe care aceasta o merită.
Pasiunea pentru actorie a condus-o pe Tora Vasilescu în lumea filmului, serialelor și spectacolelor, unde și-a lăsat amprenta inconfundabilă.
Cu toate acestea, nemulțumită de salariile mici din domeniul artistic, actrița a luat o decizie radicală, în urmă cu peste două decenii, punând capăt carierei sale artistice.
Retragerea prematură a lui Tora Vasilescu nu a fost determinată de lipsa pasiunii sau atalentului, ci de faptul că banii primiți pentru munca sa nu erau suficienți pentru a-I asigura un trai decent.
Actuala pensie a celei care a strălucit pe ecran este cu puțin peste 2.000 de lei, o sumă considerată infimă în raport cu contribuția sa la cultura cinematografică românească.
Cu un ochi atent și la ceilalți artiști aflați în aceeași situație, Tora Vasilescu aduce în discuție nu doar propria sa luptă financiară, ci și realitatea multor români care se confruntă lunar cu calcularea fiecărui leu pentru a putea trăi de la o lună la alta.
CITEȘTE ȘI: Actrița care trăiește cu o durere în suflet, în fiecare zi. Drama peste care nu a putut trece Tora Vasilescu
Tora Vasilescu, una dintre cele mai iubite și respectate actrițe din România, a făcut declarații zguduitoare cu privire la pensia extrem de mică pe care o primește, considerând-o rușinoasă.
Actrița, cu o carieră de peste 50 de ani în lumea filmului și a teatrului, a adus în atenție nu doar propria sa situație financiară precară, ci și drama bătrânilor din țară, care nu au nicio șansă de a a-și spune povestea tristă în fața cuiva.
Indignată de această batjocoră la adresa celor care și-au dedicate viața muncii, Tora Vasilescu consideră că veteranii țării noastre sunt tratați asemeni ”ultimilor mohicani”, mai exact, populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, pe cale de dispariție.
„E adevărat că am o pensie rușinoasă. Așa ne-au răsplătit pentru faptul că am fost soldățeii în serviciul comandant? Am 2.350 de lei pensie de la teatru. (…) Noroc că mi s-a pus un microfon în gură și am avut ocazia. Dar ce facem? Ce fac bătrânele de pe strada mea? Oamenii pentru care am jucat și am adus bucurie.
Mă rog, suntem ultimi mohicani (…) Am grădină, e adevărat, am solar, muncesc și îmi pun la congelator legumele toată vara. Nu am ieșit să vorbesc despre problemele mele.
Mesajul e că românii nu-și pot plăti facturile din salariu sau din pensii. Este exclus! De 3 ori au evaluat. Prima a fost de 5.000, a doua de 1.700 a treia de 7.000 de lei. Nu au spus nimic. Ce ei vorbesc cu noi? Suntem cantitate neglijabilă, normal! Îți vine factura și plătește (..)”, a mărturisit actrița, pentru antena3.ro.
CITEȘTE ȘI: Tora Vasilescu a împlinit 70 de ani. Ce secret a dezvăluit despre viața ei, abia la bătrânețe