13 dec. 2022 | 21:24

Pensia lui Nicolae Ciucă se mărește din 2023. Cum a fost posibil așa ceva

Politică
Pensia lui Nicolae Ciucă se mărește din 2023. Cum a fost posibil așa ceva
Inquam Photos / George Călin

Noul an va aduce și mai mulți bani în conturile premierului. Pensia lui Nicolae Ciucă se mărește din 2023, potrivit noii forme a Ordonanței de Urgență (168/2022), ce a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Ce modificare a fost nevoie să se facă în proiectul de lege.

Nicolae Ciucă va avea pensie mai mare din 2023

Anul 2023 va aduce mai mulți bani pentru premierul țării. De la 1 ianuarie, pensia de fost militar încasată lunar de Nicolae Ciucă se va mări. Majorarea a fost posibilă după o modificare pe care Guvernul a făcut-o în textul Ordonanței de Urgență ce a fost publicată vineri, 9 decembrie, în Monitorul Oficial.

Documentul prevede că statul va crește valoarea tuturor pensiilor militare, în acord cu legea 223/2015, care prevede „indexarea din oficiu, începând cu 1 ianuarie a anului în curs, cu ultima rată medie anuală a inflației”.

În forma inițială a proiectului se precizează că vor fi mărite doar pensiile mai mici de 10.000 de lei, prin derogare de la legea 223/2015, potrivit Avocatnet. Noua formă, însă, nu mai conține formularea „prin derogare”, fiind adăugată cea de „indexare suplimentară” pentru anumite tipuri de pensii militare. Astfel, prevederea se va aplica în mod automat, iar pensiile militare mai mici de 10.000 de lei vor fi indexate suplimentar, în mod diferențiat.

Conform informațiilor din declarația sa de avere, premierul Nicolae Ciucă a încasat, în anul 2021, o pensie de serviciu de la Ministerul Apărării Naționale în valoare de 214.990 de lei, adică în jur de  18.000 de lei pe lună.

„Pensiile militare nu intră la capitolul de pensii speciale”

Nicolae Ciucă a luptat pentru majorarea pensiilor militare. În luna noiembrie, premierul dezvăluia că a discutat și cu oficialii de la Bruxelles despre acest subiect, încercând să-i convingă că acestea nu sunt pensii speciale.

„În ceea ce privește pensiile militare, am discutat și acest subiect, inclusiv cu reprezentanții Comisiei, care au fost într-o vizită tehnică la București săptămâna trecută sau cu două săptămâni în urmă și am discutat pe marginea raportului pe care l-a prezentat Banca Mondială, în cuprinsul căruia este scris foarte clar că pensiile militare nu intră la capitolul de pensii speciale și intră la capitolul de pensii de serviciu.

Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate”, a declarat Nicolae Ciucă într-o conferință de presă.

În decembrie, ministrul Adrian Câciu a recunoscut că impactul bugetar pentru pensiile speciale în anul 2022 a fost 12 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a acestor bani au mers către pensiile militare.

„Marea parte sunt pensiile militare, care nu au legătură cu pensiile speciale. (…) Dacă dau jos pensiile militare, care nu au legătură cu pensiile speciale (…) rămâne un miliard de lei”, a declarat ministrul la Prima TV.

Parteneri