Traian Băsescu a dezvăluit pe cine va pune ștampila de vot, atunci când va păși într-o cabină pentru a-și exercita acest drept cetățenesc, pe data de 24 noiembrie 2019. Fostul președinte al țării a făcut declarații despre turul 2 al alegerilor prezidențiale, spunând și cu cine are de gând să voteze.
Traian Băsescu a declarat că nu este de acord cu strategia abordată de către actualul președinte Klaus Iohannis, făcând referire în acest mod și la evitarea dezbaterilor electorale. De asemenea, fostul lider de țară a spus că acesta nu ar trebui să evite confruntările de acest tip cu Viorica Dăncilă.
Mai mult, le-a spus românilor că îi va oferi votul de încredere președintelui în exercițiu, motivând în felul acesta alegerea sa din turul 2 al prezidențialelor din 2019. Aflat într-o emisiune de la B1 TV, Traian Băsescu a făcut, în urmă cu câteva seri, mai multe declarații incredibile despre cum vede lupta electorală dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.
”E nevoie să faci măcar una-două întâlniri în turul doi. Trebuia şi în primul tur. Iohannis nu are practic adversar, dar pentru consolidarea imaginii dânsului de politician care e deasupra doamnei Dăncilă, îi prindea foarte bine o demonstraţie publică. Dacă aş fi fost în locul lui Iohannis, făceam 10 dezbateri. Explicaţia oficială, a PNL şi a lui Iohannis, nu ţine. Cu poporul te întâlneşti mult mai bine la televizor. La o întâlnire directă te vezi cu maxim 2000 de oameni, televiziunea pătrunde la câteva milioane”, a susținut Traian Băsescu, potrivit Gândul.
”E o tehnică de prezervare a diferenţei, dar ar putea să genereze o reţinere a multor oameni să meargă la vot, pentru că orice român îşi doreşte un preşedinte curajos, care se duce să-şi înfrunte competitorul. Eu aşa cred”, a mai dezvăluit fostul președinte.
”Garantez că preşedintele Iohannis are votul meu, dar acest refuz de a avea măcar o întâlnire cu Dăncilă nu e cea mai bună soluţie”, a adăugat Traian Băsescu, la B1 TV.