Paul Stănescu neagă implicarea sa în cazul Caracal: „Nu știu despre colegi, oameni politici”
Paul Stănescu susține că nu are nicio legătură cu grupurile infracționale din județul Olt și precizează că organele statului sunt cele care trebuie să se ocupe de cazul Caracal. Liderul PSD Olt precizează că „disoluția statului” a avut loc în timupl mandatului de președinte al lui Traian Băsescu.
Paul Stănescu neagă implicarea sa în cazul Caracal
„Niciodată eu ca persoană, ca om politic, dacă vreţi, nu am avut nici o legătură cu nici un grup infracţional, cu nici un clan interlop din judeţ. Nici nu ştiu despre colegii, oamenii politici, nu numai din PSD ci şi de alţii, nu ştiu să fi avut cumva legături, ceea ce pot să spun, dacă în PSD organizaţia PSD – Olt, eu ştiu cineva, un membru de partid ar avea cea mai mică legătură vom lua măsuri cu el imediat. Asemenea oameni nu au ce să caute în PSD”, a declarat Paul Stănescu înaintea şedinţei CEx al PSD din Parlament.
Liderul PSD Olt a precizat că nu politicienii sunt cei care trebuie să se ocupe de cazul Caracal, ci organele statului. El a făcut referire și la fostul președinte al României, Traian Băsescu.
„În primul rând trebuia să îşi facă datoria organele statului. Nu eu ca om politic trebuie să ştiu neapărat că să anchetez sau să ştiu despre existenţa a asemenea infracţiuni, DIICOT-ul trebuia să ştie lucrurile acestea. Din păcate eu am spus un lucru foarte important şi o să îl spun în continuare până când o să înţeleagă toţi. Disoluţia statului român s-a întâmplat în timpul lui Traian Băsescu. Din păcate nu am reuşit să facem mare lucru pentru că poliţiştii sunt pensionaţi, sau au fost pensionaţi cu 110%. Au ieşit la pensie dacă aveau 15 ani vechime în cadrul sistemului, asta înseamnă când poliţistul era în maturitatea profesionismului lui acolo pleca acasă. Dacă avea 7.000 salariu şi 8.000 pensie nu stătea nimeni şi din păcate poliţia la ora asta e deprofesionalizată complet”, a spus Stănescu.