Schimbări majore în privința examenelor de Bacalaureat și Capacitate. Ministerul Educației Naționale a anunțat oficial noile schimbări, cu puțin înaintea începerii noului an școlar. Ce prevede proiectul și ce se schimbă pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a?
Cu aproape o lună înaintea începerii noului an școlar, Ministerul Educației Naționale a adus la cunoștință elevilor schimbările. Regulile știute pentru Bacalaureat și Evaluare Națională sunt acum date uitării, conform noului proiect de Ordin, ce deja a primit avizul partenerilor din Comisia de Dialog Social. Potrivit acestuia, lucrările de la Bacalaureat nu vor mai fi evaluate în județele de lângă orașul în care au fost susținute examenele.
De asemenea, altă schimbare îi vizează pe absolvenții claselor a VIII-a. Cei care nu reușesc să obțină cel puțin nota 5 la Evaluarea Națională nu vor mai putea intra în repartizarea computerizată, astfel că își vor continua studiile în învățământul profesional ori în școli duale. Controversele au venit din partea părinților, dar și a experților în Educație, care susțin că măsurile aferente nu sunt deloc în interesul elevilor și că nu-i avantajează deloc.
„Ministerul trebuie să explice, oficial, cu date, de ce a considerat că poate fi o îmbunătăţire de proces. La prima vedere, decizia a depins de secretarul de stat care a venit din poziţia de inspector şcolar general al Municipiului Bucureşti, ca urmare a multor discuţii despre cum sunt corectate lucrările copiilor din Bucureşti atunci când ajung într-un alt judeţ. Efortul logistic este mare. Cred că este nevoie de mai multe zile pentru corectură şi condiţii mai bune pentru profesorii care corectează. Dată fiind importanţa acestor note pentru parcursul copiilor, este nevoie de profesionalism în corectură. Dacă se confirmă propunerea de prag de admitere la liceu, o ipoteză este că se va încerca reglarea, prin notare, la nivel judeţean, a planului de şcolarizare, adică o potrivire mai bună a mediilor de admitere cu numărul de locuri, ceea ce este extrem de periculos“
Daniela Vişoianu, preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie