Papa Francisc, atac la adresa companiilor de tehnologie. Mesajul Suveranului Pontif îi va deranja pe mulți
Papa Francisc solicită companiilor mari din domeniul tehnologiei să depună eforturi mai mari în combaterea pornografiei infantile de pe Internet.
Suveranul Pontif solicită giganților din tech, precum Facebook, Microsoft sau Google să fie mai combatanți în ceea ce privește diminuarea pornografiei infantile profund răspândită pe Internet.
„Companiile care oferă servicii pe internet s-au considerat de mult timp doar furnizori ai unor platforme de tehnologie, fără să fie responsabili din punct de vedere legal sau moral de modul în care sunt utilizate”, a spus Papa Francisc.
Papa Francis este de părere că dacă directorii și investitorii marilor companiii de profil pun profitul mai presus de protejarea copiilor în acest spațiu virtual ar trebui trași la răspundere, relatează Reuters potrivit news.ro.
”Există necesitatea de a asigura că investitorii şi directorii sunt responsabili, pentru ca binele minorilor şi al societăţii să nu fie sacrificat pentru profit”, potrivit Papei.
Papa Francisc, apel către protejarea minorilor în spațiul virtual
Suveranul amintește și de problemele abuzurilor sexuale cu care se confruntă Biserica Catolică , pe care le numește „experiențe dureroase și tragice”. În acest context, Francisc spune că este de datoria sa să abordeze situația, având o „o viziune pe termen lung”.
Luna trecută, SUA, Marea Britanie şi Australia au solicitat Facebook să suspende planurile de a cripta serviciul de mesagerie, afirmând că ar împiedica lupta cu abuzurile împotriva copiilor şi a terorismului, potrivit aceleiași surse.
„Vrem să interzicem de pe fața pământului violența și orice formă de abuz asupra minorilor”, a spus Papa Francisc participanților de la conferința internațională privitoare la demnitatea minorilor în spațiul digital, primiți în audiență joia aceasta, conform dw.com.
Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook se arată optimist cu privire la demersul de sprijinire a minorilor în spațiul digital și spune că rețeaua sa socială va putea să îi identifice pe agresori cu aceleaşi instrumente pe care le utilizează pentru a combate interferenţa în alegeri.