Alina Pușcaș, prezentatoarea de la Te cunosc de undeva, plănuise o săptămână de vacanță cu soțul ei, în care cei trei copii ar fi stat la rude, în Sinaia, însă lucrurile au luat o altă turnură.
Astfel, planurile vedetei s-au schimbat după un incident nedorit cu urșii care au venit chiar la gospodăria unde se aflau copiii acesteia. Prin urmare, Alina Pușcaș a ținut să tragă un semnal de alarmă și a făcut apel la autorități ca să rezolve situația.
De altfel, problema urșilor care vin tot mai des la gospodăriile oamenilor nu este nouă. De data aceasta a afectat-o în mod direct și pe vedeta de la Antena 1. Copiii acesteia s-au aflat în pericol după ce o ursoaică și puiul ei și-a făcut apariția în curtea unde se aflau și cei mici, la Sinaia. S-a întâmplat fix în momentul în care a vrut să își lase copiii în grija familiei.
„În momentul în care mă pregăteam să plec către București, în curte se plimbau o mamă urs cu un ursuleț. Ei sunt foarte drăguți în mediul lor, de la distanță sau la televizor, dar nu și în curtea ta atunci când ai trei copii mici care nu conștientizează pericolul”, a transmis Alina Pușcaș pe Instagram.
După acest incident, Alina Pușcaș a hotărât să atragă atenția asupra acestor incidente care se petrec tot mai des la noi în țară. Alina Pușcaș a mai spus locuitorii din Sinaia stau cu teamă în propriile gospodării din cauza urșilor.
„Oare ce trebuie să facem? Cât mai trebuie să așteptăm? Eu încerc să refuz să cred că în România se schimbă ceva numai în cazul în care apar megatragediile, exact cum a fost și în cazul Colectiv. Chiar suntem în situația în care în problema urșilor este un fel de ruletă rusească? Care pe care? Mă întreb dacă cei care decid aceste legi legate de protecția urșilor, dacă ei ar fi în situația în care unul dintre membrii familiei ar fi ucis de un urs, ar mai proceda la fel? Oare cum ar fi?”, a spus, indignată, Alina Pușcaș.
Alina Pușcaș este prezentatoarea emisiunii Te cunosc de Undeva, de la Antena 1, alături de Cosmin Seleși. Ea are trei copii și este căsătorită cu medicul stomatolog Mihai Stoenescu. Alina Pușcaș este și actriță, aceasta interpretând roluri în mai multe telenovele românești. Alina Pușcaș are vârsta de 38 de ani.