Pagubele provocate de grindină și vijelie, în România. Cod portocaliu de inundații, în 7 județe

Pagubele provocate de grindină și vijelie, în România. Cod portocaliu de inundații, în 7 județe

Încă de miercuri, 20 mai, ANM a emis un Cod Galben și, ulterior, un Cod Portocaliu de vijelii și cantități mari de precipitații în aproape toate regiunile țării. Conform datelor ANM, în ultimele 24 de ore 15 județe au fost afectate de fenomenele extreme.

Pagubele provocate de grindină și vijelie, în România

Natura are puterea de a distruge într-o clipă totul, astfel că nu a fost nimic surprinzător, cel puțin nu în ultimele 24 de ore, când în 15 județe aceasta s-a dezlănțuit. Toate cele 15 județe, conform ANM au fost sub cod portocaliu de ploi și vijelii. Vântul a avut intensificări masive suflând cu până la 70 de kilometri pe oră. În mare parte din țară a plouat torențial și a căzut grindină. ANM a anunțat că, atât Bucureștiul, cât și județul Ilfov s-au aflat sub cod portocaliu, în cursul nopții plouând torențial iar vântul a bătut cu putere și a rupt copaci.

Pagubele provocate de grindină și vijelie, în România. Cod portocaliu de inundații, în 7 județe
Pagubele provocate de grindină și vijelie, în România. Cod portocaliu de inundații, în 7 județe

Cele mai afectate județe de fenomenele extreme din ultimele 24 de ore au fost Argeș, Prahova, Gorj și Vâlcea. În același timp avem Cod portocaliu de inundaţii în județele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

”Până vineri, la ora 10:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii pe următoarele cursuri de apă: Mureş – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave – amonte S.H. Brănişca (judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara), Bega – bazin superior amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Calafat (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Homorod (judeţele Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov) şi Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Buzău).”, anunță Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Cod portocaliu de inundații, în 7 județe

Pe site-ul ANM au fost publicate alte noi atenționări de Cod Portocaliu pentru 7 județe ce vor fi afectate de vitregiile naturii, astfel că în intervalul 21 mai, ora 06:00 – 21 mai, ora 23:00, în sudul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele montane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, în județele Constanta, Tulcea.

Cât privește capitala, pentru ziua de 21.mai, vremea se va răci accentuat față de ziua precedentă, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade. Cerul va avea înnorări și temporar, mai ales în prima parte a zilei, va mai ploua. Vântul va sufla moderat și cu unele intensificări. Temperatura minimă va fi de 9-11 grade.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI