Pablo Cortacero, transfer fabulos la Dinamo! Negocieri pentru un fost atacant al lui Real Madrid, cu aproape 300 de meciuri în La Liga
Dinamo intră în era spaniolă cu stil. Pablo Cortacero a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni de la Ionuț Negoiță și pregătește transferuri de top. Ieri s-a parafat prima mutare a noii conduceri. A venit Vlad Achim, 31 de ani, fost jucător al celor de la FCSB. Mijlocașul rămăsese liber de contract după ce sezonul trecut a jucat pentru Viitorul. Dar Cortacero promite mișcări mult mai spectaculoase în perioada următoare.
Pe lângă varianta Roberto Soldado, Dinamo ar putea aduce și trei fotbaliști de la Girona
În planurile noului patron ar fi și aducerea a șapte fotbaliști spanioli pentru sezonul viitor. Lista cuprinde și un nume cu adevărat sonor, anunță Eurosport.ro. Roberto Soldado este atacantul care ar putea îmbrăca tricoul lui Dinamo din sezonul viitor. Ajuns la 35 de ani, spaniolul are un CV absolut impresionant.
A jucat 27 de meciuri și a marcat patru goluri pentru Real Madrid. A fost campion cu „galacticii” în sezonul 2007-2008. În Spania, a mai evoluat pentru Valencia, Getafe, Villarreal, Osasuna și Granada. A jucat și în Premier League, pentru Tottenham, dar și în Turcia, la Fenerbahce. Are 12 selecții pentru naționala Spaniei și șapte goluri marcate.
Înțelegerea lui Roberto Soldado cu Granada a expirat în această vară. Iar Pablo Cortacero plănuia să îl aducă din postura de jucător liber de contract. Negocierile păreau să aibă șanse mari de realizare, dar s-au împotmolit pentru moment. Granada, locul 7 în Primera Division în acest sezon, ar fi tentată să îi mai ofere un an de contract. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, sunt șanse mari ca Soldado să prefere să continue în La Liga.
Chiar și în cazul în care aducerea lui Roberto Soldado nu se va concretiza, există și alte variante pentru Dinamo. Conform sursei citate, ar fi discuții avansate și cu trei jucători care ar urma să vină împrumut de la Girona. Mutarea se face prin intermediul fratelui lui Pep Guardiola, Pere, care este și agent de jucători.