Ovidiu Vizante a demisionat. Era șef la CFR Călători și a făcut o gafă impardonabilă
Ovidiu Vizante, șef la CFR Călători din luna aprilie a acestui an încoace, și-a dat demisia din funcție. El a atras atenția în luna iulie, atunci când, după ce 30 de copii au stat blocați vreme de opt ore într-un tren, le-a declarat reporterilor:
Ovidiu Vizante a demisionat
„Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții, transbordare la 12 noaptea la o mie de călători”.
De menționat este că acesta a demisionat din funcția de director general al CFR Călători încă de la finalul lunii august, de pe 27, mai precis, cu intrarea efectivă în vigoare de la data de 1 octombrie, anunță Economedia.
Amintim că Ovidiu Vizante fusese numit la CFR Călători în luna aprilie a acestui an și a început efectiv mandatul la data de 20 ale lunii aprilie. Acesta l-a înlocuit pe Dan Costescu, cel care a condus CFR Călători în intervalul ianuarie 2020 și aprilie 2021.
La începutul mandatului, Ovidiu Vizante menționa, printre obiectivele sale, digitalizarea proceselor companiei, simplificarea proceselor de achiziționare a biletelor ori creșterea parcului de vagoane-cușetă și de dormit.
Între timp, CFR Călători a anunțat inițiative de digitalizare, cum ar fi lansarea în iunie a aplicaţiei mobile pentru bilete online, cu toate că legitimațiile se puteau cumpăra tot cu minim 6 ore înainte, ori introducerea, săptămâna trecută, a plății cu cardul sau telefonul pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Otopeni, cu mențiunea extinderii serviciului.
Ovidiu Vizante s-a remarcat însă printr-o declarație, pe care a făcut-o în luna iulie, atunci când a trebuit să găsească o soluție pentru 30 de copii blocați 8 ore într-un tren.
„Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, spunea atunci directorul CFR. După această ieșire, acesta și-a cerut scuze.
Tot Ovidiu Vizante mai dorea și scumpirea biletelor CFR Călători. În iunie, acesta susținea că tarifele actuale ale CFR Călători datează din 2013, iar doar în ultimii trei ani rata inflației a fost de 16%. Ovidiu Vizante a trimis atunci către Ministerul Transporturilor o notă justificativă ca să se majorarezepreţurile la bilete.
Despre CFR Călători
CFR Călători este o companie de transport feroviar de persoane din România, care este deținută de stat. Ea a fost înființată în anul 1998, prin reorganizarea fostului CFR. În anul 2015, CFR Călători a pus în circulație zilnic aproximativ 1.300 de trenuri.
CFR Călători primește anual peste un miliard de lei de la bugetul de stat ca să poată asigura activitatea de transport feroviar de călători.