Orașul lui Dragnea visează frumos la fonduri europene: ce vrea să cumpere

de: Diana Radu
06 03. 2019

Orașul Alexandria din Teleorman nu vrea să se lase mai prejos decât Cluj-Napoca. Vrea să fie al doilea oraș din țară care să aibă transport în comun exclusiv electric, în ciuda faptului că nu momentan nu are nici măcar un transport în comun în adevăratul sens al cuvântului.

În acest sens, primăria are în plan să acceseze fonduri europene pentru a cumpăra nu mai puțin de zece autobuze electrice, care să facă parte din dotarea operatorului de transport local. Însă, pe lângă asta mai este nevoie și de alte investiții adiacente, al căror preț se ridică la peste 17 milioane de euro.

Însă, operatorul local de transport în comun, SC Transloc Prest SRL Alexandria se află de multă vreme sub linia de plutire. Adică, are grave probleme financiare și supraviețuiește cu banii din bugetul local al municipiului.

Cu toate aceste, societatea de transport local a fost foarte utilă atunci când au s-au organizat miturile de la PSD. Atunci, autobuzele inscripționate TRANSLOC au transportat participanții la manifestările organizate în București.

Orașul lui Dragnea vrea tichie de mărgăritar – autobuze electrice

Alexandria este un oraș mic, care poate fi parcurs pe jos în maximum o oră. Cu toate acestea se ambiționează să-și pună tichie de mărgăritar, să fie mai sus decât celelalte orașe prin achiziția unor autobuze electice.

În august 2018 se făcea deja primul studiu de oportunitate pentru achiziția de autobuze urbane second-hand, în valoare de aproximativ 160.000 lei, pentru ca transportatorul local, acum divizat în două firme, să aibă motive de a exista. În același studiu sunt menționate și autobuzele electrice, care ar urma să fie achiziționate din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR 2014-2020).

„Modernizăm Alexandria cu fonduri europene! Demarăm în Alexandria, cu fonduri europene, cea mai amplă lucrare de modernizare urbană, prin refacerea în totalitate a centrului pietonal (strada București – strada Ion Creangă), înființăm un sistem de 10,6 km de piste pentru biciclete și introducem transportul în comun ecologic, prin achiziționarea de autobuze electrice”, promitea, simțindu-se încrezător, primarul Victor Drăgușin.

Vise mari pentru un oraș mic

În realitate, în acest moment, reședința județului Teleorman nu are un sistem de transport în comun propriu-zis, cele câteva autobuze și microbuze existente circulă pe doar trei rute, de câteva ori pe zi, cu o medie de 600 de metri între stații.

Astfel, pentru ca cele zece autobuze să circule prin oraș este nevoie mai întâi de investiții precum amenajarea infrastructurii de transport, cu stații de călători, autobază, depoul aferent, stații de încărcare și parcare de tip park&ride, piste de biciclete, stații de bike sharing și reabilitarea traseelor pietonale, care ar costa nu mai puțin de 17 milioane de euro.