Orașul în care trăiești mult mai aproape de tehnologiile viitorului. Sunt peste 10.000 de locuri de muncă noi
Comisia Europeană a desemnat Lisabona, Portugalia, drept Capitala Europeană a Inovației a acestui an, oferind orașului suma de 1 milion de euro. Varșovia, Polonia, și Liov, Ucraina, au fost finaliștii celei de-a noua ediții a premiilor, primind câte 100.000 de euro fiecare.
Lisabona a câștigat 1 milion de euro fiind desemnat orașul inovație al acestui an
Linköping, Suedia, a câștigat categoria de oraș inovator emergent european, destinată orașelor mai mici cu o populație sub 250.000 de locuitori. Orașului i s-au acordat 500.000 de euro. Finaliștii Padova, Italia, și Cork, Irlanda, au primit câte 50.000 de euro.
Citește și: Oraşul în care oamenii trăiesc fără bani şi nu există sărăcie. Este un loc unic în lume
Susținute de Consiliul European de Inovație în cadrul programului Orizont Europa, premiile iCapital își propun să „recompenseze orașele europene care au curajul să își deschidă practicile de guvernare experimentale, să stimuleze inovația, să fie un model pentru alte orașe și să împingă limitele tehnologiei în beneficiul cetățenilor lor.”
Iliana Ivanova, Comisar pentru Inovație, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, a declarat:
„Felicitări Lisabonei și Linköpingului. Sunt exemple strălucitoare ale modului în care orașele pot folosi inovația pentru a remodela peisajul urban, a aborda provocările demografice și economice și a lucra în beneficiul rezidenților lor.”
Lisabona a fost recunoscută în mod deosebit pentru creșterea sectorului său tehnologic, susținută de inițiative precum Unicorn Factory, o platformă pentru promovarea start-up-urilor și atragerea companiilor străine în capitala Portugaliei.
Lisabona are, de asemenea, un program de inovație deschis, Smart Open Lisbon, pentru a aborda provocările urbane și a testa idei noi.
Alte proiecte remarcabile includ participarea Lisabonei la misiunea Uniunii Europene de a avea 100 de orașe climatice neutre și inteligente până în 2030; inițiativa SAUDE 65+, care oferă acces la servicii medicale pentru rezidenții mai în vârstă; și programul orașului de transport public gratuit pentru studenți și cei cu vârsta peste 65 de ani.
54 de noi companii de tech au venit în Lisbona
Conform orașului, Unicorn Factory a atras 54 de companii tech noi în Lisabona din 23 de țări, inclusiv 12 companii unicorn, și a creat 10.000 de locuri de muncă. În doi ani, s-au lansat 13 programe de incubație și accelerare, s-a triplat numărul de start-up-uri incubați și orașul s-a poziționat în diverse industrii precum sănătatea digitală, tehnologiile ‘Web 3’ și inteligența artificială.
Carlos Moedas, primarul Lisabonei, a declarat că suma premiului va fi investită în Unicorn Factory „pentru a dezvolta proiecte în domeniul inovației sociale și pentru a combate excluziunea, folosind tehnologia ca un lift social.”
A adăugat: „Acest premiu dovedește, de asemenea, că putem și ar trebui să fim mai ambițioși. Că avem totul pentru a fi cei mai buni. Datorită succesului Unicorn Factory, Lisabona a câștigat cel mai prestigios premiu pentru un oraș european.”