02 iul. 2023 | 08:53

Oraşul în care nu mai ai voie să mergi cu trolere după tine. Chiar primarul localităţii europene a dispus măsura

Știri generale
Oraşul în care nu mai ai voie să mergi cu trolere după tine. Chiar primarul localităţii europene a dispus măsura

Fiecare țară are propiile reguli, care trebuiesc urmate. Spre exemplu, într-o anumită țară trolerele sunt interzise. Autoritățile au luat această decizie după ce zeci de localnici s-au plâns de zgomotul creat de acestea.

De ce nu ai voie să mergi cu trolere după tine în Croația?

Este vorba despre orașul turistic medieval Dubrovnik, din sudul Croației. Orașul este una dintre cele mai preferate de destinații de către turiști. Anual, mii de turiști vin și vizitează obiectivele turistice ale acelui oraș. Foarte mulți oameni se folosesc de troler atunci când plec în vacanță.

Cei care vor să viziteze acest oraș, ar trebui să renunțe la ele și asta pentru că sunt interzise. Decizia a fost luată după ce localnicii s-au plâns de zgomotul făcut de roțile geamantanului. Din acest motiv, începând cu această vară, turiștii nu vor mai avea voie să meargă cu trolele după ei.

Te-ar putea interesa și: Noile destinaţii turistice care îi fascinează pe români. Au uitat de Grecia sau Bulgaria?

Pentru a veni în sprijinul turiștilor, primarul a declarat că va crea un centru logistic în aeroport, de unde toate bagajele vor fi livrate direct la adresa unde sunt cazați vizitatorii, astfel, se va evita intrarea în oraș a turiștilor cu trolere. Aceasta nu a fost singura măsură impusă de autorități.

Restricții pentru turiștii care vizitează țara

Primarul Mato Franković va pune turiștilor la dispoziție dulapuri speciale pentru depozitarea bagajelor, chiar înainte să intre în orașul medieval. Însă, până vor intra în vigoare aceste măsuri, turiștii vor trebui  să își transporte valizele în mână.

„Își vor depune valizele în dulapuri și le vom aduce, contra cost, la adresa unde sunt cazați. Acesta este doar începutul, scopul final este crearea unui centru logistic în aeroport, după care toate bagajele vor fi livrate direct la locurile de reședință”, a detaliat primarul din Dubrovnik pentru publicația croată Jutarnji.

Pentru ca orașul să fie unul liniștit și curat, autoritățile au impus și alte măsuri. Atât localnicii cât și turiștii nu au voie să plimbe animalele în lesă, să lase gunoaie pe stradă, sau să viziteze monumente istorice pe scutere sau motociclete.

Totodată, turiștii care organizează petreceri se pot alege cu amenzi mari. Pentru o noapte de distracție, vizitatorii vor putea plăti o amendă în valoare de 4.000 de euro pentru tulburarea ordinii publice.

Te-ar putea interesa și: Oraşul din România care l-a uimit pe un turist străin. L-a inclus în topul celor mai frumoase din Europa

Parteneri
Iubita lui Silviu Prigoană, dezvăluiri incendiare după moartea milionarului. Ce decizie au luat copiii afaceristului
Redactia.ro
Condamnat în România, sărac în Franța. Povestea extraordinară a scriitorului Eugen Ionesco: „Căutam pe jos. Am găsit 3.000 de franci"
Click.ro
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Când a fost trimis primul email din istorie. Evenimentul, nebăgat în seamă la vremea respectivă
EVZ.ro
Probleme în familia Ancăi Serea! Unul dinte băieții ei a ajuns la spital: ”Dureri mari în piept” | FOTO
Spynews
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Capital.ro
Imagini din casa lui Silviu Prigoană. E o fortăreață! Camerele copiilor arată ca în filmele SF. Tot confortul și mai mult de atât
Avantaje
PENALITĂȚI pentru ROMÂNII care STAU la BLOC! Proprietarii au 30 de ZILE la DISPOZIȚIE
Mediaflux
Războiul continuă! Anamaria Prodan l-a dat în judecată pe Dinte, martorul lui Laurentiu Reghecampf
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro