În ultimii ani, tot mai mulți români care au migrat au preferat să se stabilească în București. Cu toate acestea, există un oraș preferat de români care se situează pe locul doi. Nu este vorba despre Cluj Napoca sau Timișoara, ci despre Iași.
Datele statistice arată faptul că românii preferă și alte orașe din țară, nu numai Capitala. Surprinzător, în topul preferințelor se află Iași, Vaslui și Galați. Apoi urmează orașele Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța și Florești (județul Cluj).
Iași este cel mai mare oraș din estul țării. A fost capitala Moldovei și are o sumedenie de atracții superbe, precum Palat al Culturii, Parcul Copou, Mitropolia Moldovei si a Bucovinei sau Gradina Botanica din Iasi.
Dacă vorbim de județe, după Capitală, românii preferă Ilfov, Timiș, Cluj sau Vaslui. Profesorul Dumitru Sandu a explicat care este motivul pentru care multe persoane aleg să se mute definitiv în aceste orașe.
Unul dintre motivele ar fi faptul mulți dintre cei care au fost plecați la muncă în străinătate provin din Vaslui. În plus, pandemia i-a făcut pe mulți dintre aceștia să se întoarcă acasă, ținând cont că locurile de muncă au fost tot mai greu de găsit.
Un alt motiv ar fi legat de „migrația circulară”. Se pare că unii oameni care merg la muncă în străinătate, revin în țară, iar după o vreme, pleacă iar.
Mai mult de atât, posibilitatea de a lucra remote din orice colț al lumii poate fi un factor declanșator în acest sens. Mulți care se întorc de peste hotare au venit să lucreze de acasă, mai susține demograful român.
Conform statisticilor, între 400.000 și 500.000 de români își schimbă domiciliul prin migrație internă, în fiecare an. Cifrele au fost, însă, variate, în ultimii 50 de ani.
Potrivit INS, numărul total al stabilirilor cu domiciliul se referă la persoanele care au sosit în localitatea respectivă și fac dovada că au asigurată locuința acolo. Aceste date includ și migrația internațională, dar nu vorbim aici despre schimbările de domiciliu în cadrul aceleiași localități.
Citește și: Cât costă să închiriezi un apartament de la ucraineni în județul Constanța. Sumele sunt incredibile