20 dec. 2022 | 16:48

Oraşul din România cu cei mai trişti oameni. Sigur nu vrei să te muţi aici

Utile
Oraşul din România cu cei mai trişti oameni. Sigur nu vrei să te muţi aici
Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 5.000 de tineri

Fie că ne place sau nu să credem, așa cum există orașe fericite, există și orașe triste,. În cazul nostru folosim aceste termene din prisma celor care locuiesc în aceste orașe. Conform unui studiu recent s-a constatat că există oraşul din România cu cei mai trişti oameni. S-ar putea să sune ciudat, dar aceasta a fost titulatura dată aestui oraș. De altfel, genul acesta de orașe se pre că există și în alte colțuri ale lumii, nu doar la noi. Așa că ar trebui să ne consoleze, cât de cât, această situație de fapt.

Oraşele din Europa și nivelul de trai

În urmă cu câțiva ani s-au făcut câteva studii în Europa cu privire la orașele cu cei mai triști locuitori. Din păcate și la acest capitol apare numele României, dar am putea să ne consolăm cu ideea că nu suntem singurii. De exemplu, dintre locuitorii orașelor europene, locuitorii din Praga sunt cei mai puțini încrezători în găsirea unui loc de muncă. De cealaltă parte, locuitorii din Zurich se simt cel mai în siguranță.

Studiul a mai arătat că românii nu au încredere în administrația lor decât oricine de pe continent, în timp ce nimeni nu crede că este mai greu de găsit un apartament la prețuri accesibile decât parizienii. Toată lumea, cu excepția locuitorilor din Valetta, Malta, crede că scena lor culturală este grozavă, în timp ce majoritatea europenilor consideră în continuare că străinii aduc mai multe beneficii decât probleme.

Acestea sunt câteva dintre concluziile unui sondaj uriaș privind atitudinile locuitorilor orașelor din Europa, publicat în urmă cu câțiva ani, șid e atunci lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Compilat de Eurobarometrul UE, acesta arată unele diviziuni puternice. Stidul scoate în evidență schimbări majore de la ultimul sondaj al organizației, în 2012, și câteva stele în ascensiune neașteptate. Iată câteva dintre principalele constatări.

Care este oraşul din România cu cei mai trişti oameni

Un alt studiu, de data asta pe plan loca, a scos în evidență orașele cu cel mai mare grad de fericire și tristețe al populației. În cazul celui de-al doilea criteriu, studiul realizat pe un eșantion de 5.000 de tineri cu vârste între 18 și 25 de ani, a scos în evideță oraşul din România cu cei mai trişti oameni.

Orașul despre care vorbește studiul are o viață de noapte tumultoasă, mai ales în sezonul estival. Dar, cu toate astea, studiul arată că oraşul din România cu cei mai trişti oameni este Constanța. Studiul despre care vorbim a fost realizat de cei de la „Capitala Tineretului din România”. Concluziile erau publicate într-o lucrare, denumită „Tineri după pandemie: Orașe Fericite”:

Cu ocazia Zilei Tineretului, Consiliul Tineretului din România, Grupul PONT, Federația Tinerilor din Cluj și Banca Comercială Română, în calitate de membri ai Guvernanței Programului `Capitala Tineretului din România`, prezintă studiul `TINERI DUPĂ PANDEMIE: ORAȘE FERICITE`.

Acesta pune în lumină efectele pandemiei asupra nivelului de satisfacție a tinerilor în orașe, așteptările pe care aceștia le au cu privire la orașele în care trăiesc și provocările referitoare la modul în care pot obține o locuință potrivită nevoilor lor. Toate datele colectate în cadrul studiilor vor servi drept punct de plecare în alcătuirea unui plan concret de acțiune, pentru a avea tineri mulțumiți de oportunitățile oferite de orașele în care locuiesc.

Studiul `Orașe fericite` a fost realizat pe un eșantion de peste 5.000 de tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, din cele șase capitale ale tineretului din România: Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Timișoara, Bacău, Constanța, Baia Mare și Iași. Sondajul a măsurat câteva dintre aspectele esențiale ale vieții tinerilor: cât de fericiți sunt, care este gradul de siguranță pe care îl resimt în orașul în care trăiesc și care sunt lucrurile care pot fi îmbunătățite.”, se arată pe site-ul ONG-ului.

Cele mai fericite orașe europene

Și pentru că am vorbit de cele mai triste orașe, să vorbim și de cele mai fericite orașe europene. Cele mai fericite orașe din Europa se află, în marea lor majoritate, în partea de nord a continentului. Rezultatele sugerează că nu doar bogăția este un factor de fericire. Primele trei orașe se numără printre suspecții obișnuiți, vorbim aici de Oslo, Zurich și Aalborg. Dar, următoarele două din clasament sunt mai puțin evidente. Și anume, este vorba de Belfast și Vilnius.

Belfastul din Irlanda de Nord poate avea farmec, dar rămâne parțial divizat de-a lungul liniilor sectare care au cauzat decenii de violență în trecut. Vilnius este un loc incontestabil de frumos. Locuitori sunt totuși, în general, mai săraci decât orașele din nord-vestul Europei, orașe pe care le-a depășit în mare măsură.

În aceste locuri, optimismul poate depăși bogăția ca motor al fericirii. Cu o economie lituaniană a cărei dimensiune aproape s-a dublat din anul 2000, Vilnius are atmosfera optimistă a unui oraș în plină expansiune. Între timp, Belfastul s-a bucurat de decenii de calm relativ care au permis cetățenilor să lase în urmă trecutul său tulbure și să se bucure.

Dimensiunea poate fi, de asemenea, un factor. Populația acestor orașe este cuprinsă între 206.000 de locuitori, în Alborg, și 648.000 de locuitori, în Oslo. Scorurile de fericire sugerează farmecul unui oraș de dimensiuni medii. Scorurile se referă la  suficient de mare pentru a fi plin de viață, dar suficient de mic pentru a fi ușor de parcurs și capabil să încurajeze legături strânse între comunități.

În ceea ce privește oportunitățile de găsire a unui loc de muncă, cei mai optimiști locuitori ai orașelor tind să se afle în Europa Centrală și de Est. Studiul vorbește de orașe, precum Praga, Cluj-Napoca, Munchen, Bratislava și Oslo. Toate aceste orașe se află în fruntea clasamentului.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Apocalipsa economică pentru Europa a început!
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro