Românii zboară în cele patru zări, fapt care bucură companiile aeriene, care probabil fac bani fumoși. Astfel, acum, o companie aeriană anunță o nouă rută. Așadra, care este orașul din România care are rută direct spre Londra, începând de marți, 1 august 2023.
Compania aeriană low-cost Wizz Air a lansat marţi primul zbor pe ruta Braşov- Londra, se anunță într-un comunicat de presă.
Astfel, Wizz Air va opera trei zboruri pe săptămână pe ruta Braşov-Londra, în zilele de luni, miercuri şi vineri.
„Suntem încântaţi să introducem prima noastră rută de la Braşov către Londra. Rămânem dedicaţi promisiunii de a oferi clienţilor noştri români opţiuni de călătorie convenabile şi accesibile, reflectând investiţia şi creşterea noastră continuă în România.
Londra este de multă vreme o destinaţie populară pentru călătorii din întreaga lume, iar prin această nouă rută, ne propunem să facilităm accesul pasagerilor români la atracţiile captivante şi diverse ale acestui oraş emblematic.
Aşteptam cu nerăbdare să ne întâmpinăm călătorii din Braşov şi nu numai la bordul zborurilor noastre WIZZ”, a declarat directorul de comunicare de la Wizz Air, Valeria Bragarenco.
Wizz Air este compania aeriană cu cea mai rapidă creştere din Europa, având o flotă de 184 de aeronave Airbus A320 şi A321.
Pe de altă parte, transportul aerian de pasageri a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 60% comparativ cu perioada similară din 2022, de la 3.085.700 pasageri la 4.937.100 pasageri, anunța Institutul Naţional de Statistică.
Cea mai mare pondere în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-a înregistrat pe aeroportul Henri Coandă-Bucureşti (1.576.700 pasageri îmbarcaţi şi 1.510.500 debarcaţi), Avram Iancu-Cluj-Napoca (312.800 pasageri îmbarcaţi şi 287.300 debarcaţi) şi Aeroportul Internaţional Iaşi (183.900 pasageri îmbarcaţi şi 175.400 debarcaţi), potrivit Agerpres.
De asemenea, în transportul internaţional de pasageri, primele zece aeroporturi de origine (de unde au provenit pasagerii debarcaţi în România), stabilite după numărul pasagerilor în curse regulate, sunt: Londra Luton (217.341 pasageri), Milano-Bergamo (121.735 pasageri), Tel Aviv (88.594 pasageri), Bruxelles Charleroi (73.711 pasageri), Istanbul Internaţional (73.637 pasageri), Madrid-Barajas (69.469 pasageri), Viena (63.730 pasageri), Munchen (62.995 pasageri), Londra-Stansted (58.946 pasageri), Roma Ciampino (55.734 pasageri), mai informează INS.
”Transportul aerian este unul dintre cele mai utilizate moduri de transport de către pasagerii care vor să parcurgă distanţe lungi în timp scurt. Acest mod de transport este folosit din ce în ce mai des şi pe distanţe medii sau chiar scurte. În România există în prezent 16 aeroporturi, toate dispunând de facilităţile necesare transportului aerian internaţional”, mai precizează INS.