Cu patru decenii în urmă, acest oraș fantomă din România era un „oraș de cabane-vile, toate mari și frumoase”, având un aer de stațiune și o importanță strategică în economia națională și regională. Astăzi, însă, din cele peste zece mii de locuitori, doar câteva familii mai rămân în acel loc.
Într-o încercare disperată de a revitaliza clădirile ajunse în ruină, autoritățile locale le-au pus în vânzare la prețuri foarte mici. Astfel, unele locuințe au fost achiziționate chiar și pentru un leu.
Se spune că timpul poate vindeca răni, dar poate, de asemenea, să șteargă gloria unor locuri care au jucat un rol important în istoria țării. Aceasta a fost soarta unei localități care a fost implicată în ultimele mari proiecte ale regimului comunist.
Orașul fantomă din România a avut o importanță strategică pentru economie. În anii ’80, aproximativ 10.000 de persoane locuiau în acest oraș muncitoresc, situat pe insula Ostrovul Mare, în mijlocul Dunării. Majoritatea locuitorilor își aveau reședința în pavilioanele ridicate în timpul construcției Sistemului Porțile de Fier II.
Lucrările au început în 1977, iar cele 16 agregate au fost puse în funcțiune pentru prima dată între 1984 și 1986. În acei ani, micul petic de pământ era plin de viață, cu barăcile muncitorești, pavilioanele și blocurile coloniei ocupate la capacitate maximă.
Astăzi, la aproape patru decenii distanță, locul este aproape complet abandonat, cu doar câteva familii rămase. O plimbare pe străzile de acolo dezvăluie starea deplorabilă a clădirilor, majoritatea fiind acum în ruină.
Un articol din 1978, publicat în paginile revistei Flacăra, descria colonia constructorilor ca un oraș cu vile mari, frumoase și cu etaj, ce părea să aibă aerul unei stațiuni.
„Un oraş de cabane-vile, toate frumoase, mari, cu etaj, cu încălzire centrală şi apă curentă, un oraş cu aer de staţiune, dar un oraş cu un aer cam rece, cu o anume asprime, indifenibilă la început, apoi lesne de explicat, cînd observi că ferestrele n-au perdele, că balcoanele n-au hârdaie cu flori, că totul, cu un cuvânt, e bărbătesc, auster, sever, cu ceva de chilie sau de bivuac de campanie, ca un loc în care trăiesc doar ei, doar constructorii, doar bărbaţii. Femeile au rămas acasă, cele mai multe la Drobeta-Turnu Severin”, informau reporterii de la Flacăra.
După finalizarea lucrărilor la Porțile de Fier II, locuitorii au început să părăsească așezarea. Astăzi, există blocuri în care mai locuiește doar o singură familie, iar alte structuri construite în anii ’80 s-au prăbușit. Într-o încercare de a revitaliza comunitatea, autoritățile locale au vândut locuințele la prețuri simbolice, chiar și pentru un leu, cu condiția ca noii proprietari să le renoveze.
„E pustiu, nu este nimeni. Te uiți la blocurile astea și dacă numeri cinci – șase familii într-un bloc. Dar pe scara asta nu e decât unul. Pe scara cealaltă sunt trei oameni. Dar ele sunt luate toate. S-a făcut un avantaj acum câțiva ani că primarul le-a dat cu un leu. Le-a vândut celor care erau aici, în colonie, că nu au venit alți să își ia aici. Dar nici nu ai ce face aici, e pustietate. Nu avem o alimentară aici. Mai mergem în colonia definitivă să luăm pâine, dar și acolo este tot mai pustiu”, povestește unul dintre puținii localnici, pentru Adevărul.