Se pare că Brașovul este la coada clasamentului orașelor din România cu cel mai curat aer. Potrivit specialiștilor, în mod surprinzător, frumosul oraș de sub Tâmpa este situat pe o poziție incredibilă a acestei ierarhii. În ciuda faptului că este așezat la poalele munților, orașul Brașov se numără printre localitățile cele mai afectate de poluare.
O organizație de specialitate din Elveția a întocmit acest top al poluării din România. Specialiștii adună date din toate țările lumii pentru realizarea unui studiu cu privire la poluarea globală. Informații precum că orașele din România a fi poluate existau, însă clasamentul elvețienilor, citat de stirileprotv, este oarecum surprinzător.
Nimeni nu s-ar fi gândit că din acest punct de vedere, Brașovul se află la coada ierarhiei. În realitate, Constanța este orașul cel mai puțin afectat de poluare este. Potrivit specialiștilor din Elveția, briza mării ajută la curățarea aerului, iar cel mai mare oraș din România situat pe litoral se bucură de o calitate excelentă a acestuia.
La acest studiu au participat 22 de orașe din România, iar pe locurile 2 și 3 s-au situat Râmnicu Vâlcea, Văleni, Galați și Brăila. Cercetătorii susțin că acestea sunt locurile pe care trebuie să le alegem, dacă dorim să respirăm un aer curat.
Se știe faptul că cel mai poluat din România este orașul Iași. Autoritățile încearcă din greu să rezolve această situație de-a dreptul incredibilă. Însă, până în prezent rezultatele nu au apărut, iar capitala Moldovei este situată în continuare pe ultimul loc în topul calității aerului din țara noastră.
În studiul realizat de elvețieni, deasupra Iașului se află orașul Cluj Napoca. O localitate altfel înfloritoare, municipiul Cluj este penultimul în acest clasament. Se pare că dezvoltarea economică aduce după sine și poluarea aerului, iar orașul Cluj este un exemplu în această privință.
Alte două orașe din România care sunt situate în coada ierarhiei sunt Brașov și București. Pe de altă parte, în cazul Capitalei, lucrurile sunt explicabile. Surpriza vine din partea orașului Brașov, care nu se numără printre orașele cu aer curat, așa cum ne-am fi așteptat.
Specialiștii elvețienii care realizează studiul la nivel global au stabilit care sunt orașele din România care au cel mai curat aer. Perioadele din an în care poluarea din orașe atinge cote maxime sunt în lunile ianuarie-februarie și noiembrie-decembrie, când are loc inversiunea termică. Așadar, în perioada sărbătorilor de iarnă, n-ar fi rău să ținem cont și de cercetările oamenilor de știință.