Operația la care Bianca Drăgușanu trebuie să recurgă urgent. Ce i-a spus medicul la ultimul control

de: Madalina Moraru
31 01. 2020

Bianca Drăgușanu a primit o veste neașteptată, în cadrul ultimului control efectuat la medic. Vedeta are mereu o apariție foarte elegantă, cu trăsături foarte feminine și forme ca trase prin inel. Totuși, pentru a putea să obțină astfel de rezultate, fosta soție a lui Victor Slav a muncit foarte mult. La capitolul aspect fizic, Bianca a investit atât bani, dar și timp, alături de intervenții la estetician. Totul de dragul frumuseții și pentru a putea să arate cât mai bine.

Operația la care Bianca Drăgușanu trebuie să recurgă urgent

Bianca Drăgușanu petrece foarte mult timp și în sala de sport, pentru a putea să își mențină fizicul impecabil. Vedeta nu a negat vreodată că și-ar fi pus implanturi de silicoane, prin care și-a mărit considerabil bustul. De curând, aceasta a anunțat că intenționează să recurgă iarăși la o modificare corporală. De această dată, blondina de 37 de ani vrea să își schimbe implanturile mamare. Primele astfel de retușuri și le-a făcut pe când avea vârsta de 20 de ani, după care a pozat în paginile revistelor destinate adulților.

Fosta soție a lui Victor Slav a primit o veste îngrijorătoare, când a efectuat ultima vizită la medic

Bianca își dorește să recurgă din nou la o intervenție estetică, pentru a putea să își schimbe implanturile mamare. Este vorba despre o procedură ce le este recomandată femeilor care au depășit un anumit număr de ani de la primul implant. Esteticianul la care vedeta a efectuat un control i-a atras atenția asupra acestui detaliu.

Tot de curând, Bianca a apelat și la un lifting facial, moment în care a descoperit că la nivelul implanturilor actuale există o problemă. S-ar părea că în jurul vechilor proteze siliconice s-ar fi adunat lichid, de aceea necesită schimbarea imediată, potrivit click.ro.

Ce i-a spus medicul la ultimul control

”Bună seara, domnule doctor! Am venit să vă vizitez şi să vă dau o veste bună! Ştiu că nu vreţi să-mi mai faceţi nimic, tocmai de aceea am decis ca astăzi să îmi scot silicoanele”, a declarat Bianca Drăguşanu, în emisiunea Xtra Night Show, de pe Antena 1. Vedeta a scos în spirit de glumă și o pereche de implanturi de silicon din cămașă.