Gelu Vișan, omul lui Dragnea, aruncă o ipoteză care schimbă scenariile făcute până acum pe scena politică. Carmen Dan, executată la ordinul directorului SRI?
Gelu Vișan este membru al Parlamentului României, actual deputat, ales în legislatura 2008 pe listele PD-L în colegiul 8 Băilești. De asemenea, Gelu Vișan mai este și omul care a organizat protestele pentru eliberarea lui Liviu Dragnea. Politicianul a lansat, marți, în spațiul politic, o Declarație care schimbă situația în care se află Carmen Dan. Deputatul scrie că înainte de 10 august a primit informații și i le-a comunicat ministrului de Interne, Carmen Dan, că în Piața Victoriei se pregătește un atentat terorist.
Gelu Vișan susține că ministrul a luat măsuri ca acest lucru să nu se întâmple, dar organizatorii mișcării au provocat violențe de stradă. Astfel, Vișan arată că SRI știa de acest plan, dar Eduard Hellvig nu a făcut nimic, iar acum i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să o demită pe Carmen Dan pentru a-și acoperi urmele ori să nu se pornească ministrul de Interne să vorbească în public.
”La Solicitarea mea, interlocutorul meu mi-a răspuns că la nivel de conducere a SRI se știe, inclusiv Directorul General știe, dar că nu s-a luat nici o măsură, motiv pentru care m-a sunat. Știind cine este interlocutorul meu, și că are nu numai facilitatea, ci și dreptul și obligația să informeze SRI Local, l-am întrebat încă odată dacă SRI știe și mi-a răspuns că da, dar nu face nimic, și că mi solicită, în măsura în care pot identifica, să găsesc o cale ca institițiile statului să fie prevenite”, este doar o mică parte din Declarația deputatului.