20 sept. 2019 | 06:59

Va fi ”omul bolnav al Europei”: cel mai bogat om din Japonia, despre Brexit

Știri generale
Va fi ”omul bolnav al Europei”: cel mai bogat om din Japonia, despre Brexit

Nimeni nu știe ce se va întâmpla cu Brexit în următoarele luni. Situația nu este mai clară comparativ cu acum trei ani, când s-a votat decizia respectivă.

Britanicii sunt foarte tensionați când vine vorba de Brexit și cei mai mulți din ei ar vota împotrivă, dacă ar avea ocazia să-și mai exprime o dată punctul de vedere pe marginea subiectului. În privința a ceea ce se va întâmpla după implementare, ipotezele sunt multe, dar unul dintre cele mai dramatice tonuri pe marginea subiectului a fost adoptat de Tadashi Yanai. Acesta din urmă este cel mai bogat om din Japonia iar temerile sale sunt legate de repercusiunile Brexit la nivelul întregii Europe, dacă nu global.

Tadashi Yanai este fondatorul și CEO-ul Fast Retailing, un gigant care, printre altele, deține și brandul Uniqlo. El a avertizat că întregul proces de Brexit este ”practic imposibil”. Mai mult decât atât, ar putea readuce Regatul Unit la stagnarea economică din anii 1970. În perioada la care face referire Yanai, Marea Britanie era definită ca fiind ”omul bolnav al Europei”. În contextul în care, în ultimele decenii, Regatul Unit a beneficiat de statutul de economie deschisă, cel mai bogat om din Japonia este de părere că foarte mulți oameni talentați vor migra din Anglia în alte colțuri ale lumii, cu consecințe dezastruoase pentru economia locală.

„Dacă Brexitul are loc, Regatul Unit s-ar putea întoarce la situația dinaintea erei Margaret Thatcher, când UK era pomenită ca fiind omul bolnav al Europei. Mă tem că s-ar putea întâmpla din nou”, a spus Yanai pentru CNN Business. Fosta prim-ministru Margaret Thatcher a câștigat primele alegeri în 1979, după ani de creștere scăzută, inflație mare și șomaj ridicat în economia Marii Britanii. În anii 1980, încurajate de Thatcher, companii japoneze au început să vadă în Marea Britanie drept o poartă de intrare în Europa și au investit masiv în industria auto, bănci și alte domenii. Acesta este contextul declarațiilor lui Yanai și reprezintă un ecou al temerilor mai multor oameni de afaceri japonezi.

În privința performanței economice a CEO-ului japonez, Fast Retailing, imperiul global al confecțiilor care deține Uniqlo, a deschis acum 18 ani la Londra primul său magazin de îmbrăcăminte din afara Japoniei. Din acel moment, gigantul s-a extins în toate piețele majore ale lumii. Fast Retailing a înregistrat vânzări de 19,2 miliarde de dolari în 2018, iar Yanai valorează 30 de miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Parteneri
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă. Dialogul făcut public este tulburator
Redactia.ro
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor români de acum un veac
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Final de poveste. Alexia Eram s-a sărutat cu noul iubit în văzul tuturor! L-a dat uitării definitiv pe Mario Fresh definitiv!
Unica.ro
Decizia nebunească a lui Ceaușescu care a schimbat soarta României. A avut nevoie de mult curaj
EVZ.ro
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a aflat totul despre motivele despărțirii
Spynews
Dispare numerarul?! Ce se întâmplă cu banii cash. A venit anunțul oficial
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! UN nou SCENARIU pentru VIITORUL PREȘEDINTE
Mediaflux
Cum i-a urat Naomi Hedman "La mulți ani" iubitului ei, Andrew Barabancea, de ziua lui de naștere. Imaginea publicată de vedetă / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro