13 dec. 2022 | 11:55

OMS, semnal de alarmă cu privire la infecția care face ravagii în rândul copiilor sub 10 ani. La ce trebuie să fie atenți toți părinții

Sănătate
OMS, semnal de alarmă cu privire la infecția care face ravagii în rândul copiilor sub 10 ani. La ce trebuie să fie atenți toți părinții
IGAS, infecția care face ravagii în rândul copiilor

Sezonul virozelor de colectivitate s-a instalat, motiv pentru care, spitalele din România s-au umplut aproape în totalitate. În urmă cu puțin timp, medicul pediatru Mihai Craiu avertiza părinții cu privire la grija pe care trebuie să le-o acorde copiilor pentru a evita pe cât posibil contactarea virușilor. Recent, OMS a tras un semnal de alarmă la nivel european cu privire la pericolul care pândește, în special copii până în 10 ani. Vezi cum îți poți proteja copilul și la ce este expus.

OMS, avertisment pentru Europa

În cursul zilei de ieri, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) au transmis prin intermediul unei declaraţii comune despre cel mai nou pericol din punct de vedere medical, care vizează copiii cu vârsta de până în 10 ani. Potrivit organizației s-a constat o creștere semnificativă a numărului de cazuri de îmbolnăvire gravă la copii în urma infectării cu streptococul de grup A.

Printre țările care au raportat o creștere mare în 2022 a cazurilor cu o boală gravă numită IGAS (infecţie invazivă cu streptococ de grup A) se numără Franţa, Irlanda, Ţările de Jos, Spania, Suedia şi Marea Britanie. În aceste țări, cazurile apărute în rândul copiilor sub 10 ani au fost associate de mai multe ori cu decesul.

Dintre aceste țări, Marea Britanie și Franța au transmis că aceste cazuri au crescut semnifictaiv post pandemie, comparative cu perioada dinainte. În mod normal, infecția cu streptococ se manifestă prin simptome ușoare, precum febra, putând fi tratate cu antibiotic. Chiar și așa, există situații în care starea pacientului se poate agrava, ajungând la complicații.

Care ar putea fi principalul motiv pentru apariția bolii IGAS

În urma constatărilor preliminare, experţii OMS consideră că această creştere a cazurilor nu este datorată de apariția unei noi variante a streptococului și nici din cauza rezistenţei la antibiotice

În schimb, specialiștii susțin că ar putea fi vorba despre efectul unei acumulări post-pandemice, în timp ce cauza numărului crescut de cazuri grave s-ar putea datora existenței în circulaţie a mai multe virusuri, care în combinație cu streptococii să dezvolte forme grave ale bolii.

Pentru moment, specialiștii au transmis că riscul pentru publicul larg nu este încă ridicat, însă avertizează toate ţările europene să rămână vigilente şi să monitorizeze situaţia.

„Ţările ar trebui să îşi sporească vigilenţa, mai ales atunci când virusurile respiratorii sunt răspândite pe scară largă în rândul copiilor”, a transmis directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, potrivit Agerpres.

 

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Taxă pentru românii care stau la bloc. O plăteşte toată lumea: Este o aberație colosală!
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
AMENDĂ de 2.900 de LEI pentru ȘOFERI! E obigatoriu!
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro