Oficialii din învăţământ vor să ridice notele de la Evaluarea Naţională. Câte cinci minute de gramatică și de lectură înaintea fiecărei ore de română, o posibilă variantă

de: Ștefan R. Apostol
20 03. 2024

Simulările de la Evaluarea Națională 2024 au scos în evidență mai multe carențe în pregătirea elevilor. Atfel că, printr-un document publicat de ISMB, oficialii din învăţământ vor să ridice notele de la Evaluarea Naţională, propunând câte cinci minute de gramatică și de lectură înaintea fiecărei ore de română. Dacă se va implementa sau nu, află în cele ce urmează.

Simulările de la Evaluarea Națională 2024 și carențele elevilor

Fie că ne place, sau nu, aceste simulări au menirea de a evidenția gradul de pregătire al viitorilor elevi de liceu, iar recentele statistici sunt extrem de alarmante.

În timp ce elevii de liceu cer desființarea examenului de Bacalaureat în România, conform datelor de la simulările pentru elevii de clasa a VIII-a, un procent de 32% din elevi au scris corect la subiectul I-B8, conform Edupedu, cerința fiind de a stabili forma corectă a unor cuvinte.

Din păcate, acest procent a dat și nota noului document propus de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), privind raportul de la simulările de anul acesta. Același raport mai arată că din totalul elevilor care au participat la simulări, și anume 16.820, peste 1.700 nu au luat nici măcar nota 5, iar numărul celor care au reușit peste nota 5  s-a ridicat la 15.049 de candidați, adică un procent de 89%.

Oficialii din învăţământ vor să ridice notele de la Evaluarea Naţională

În acest context, deloc de neglijat, ISMB a publicat un document prin care, de fapt, oficialii din învăţământ vor să ridice notele de la Evaluarea Naţională, propunând câte cinci minute de gramatică și de lectură înaintea fiecărei ore de română. Măsurile de remediere, propuse de ISMB pentru Limba Română, sunt după cum urmează:

  1. realizarea momentului de lectură, de 5 minute, la începutul fiecărei ore;
  2. desfășurarea unei activități de gramatică, de minim 5 minute, la începutul fiecărei ore;
  3. exerciții de identificare a informațiilor esențiale, pornind de la fragmente de text mai scurte;
  4. diversificarea textelor date elevilor spre lectură și selecția acestora astfel încât să fie acoperite ariile tematice studiate în gimnaziu, accesibile vârstei elevilor;
  5. exerciții de redactare a unui text, fiind vizate în mod special elementele de ortografie;
  6. exersarea autoevaluării și interevaluării;
  7. organizarea unor ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, în vederea uniformizării evaluării;
  8. organizarea de lectorate cu elevii claselor a VIII-a la care să participe profesorii de limba și literatura română, diriginții, consilierii școlari, la care să fie abordată problematică gestionării timpului de lucru și a emoțiilor;
  9. organizarea de simulări, la nivel de unitate de învățământ sau la nivelul municipiului București, cu utilizarea unor subiecte de tip examen.

Datele statistice sunt în defavoarea sistemului educațional

Așa cum precizam anterior, doar 89% dintre candidați au reușit să ia o notă peste 5 la simulările de la Evaluarea Națională 2024, iar restul, până la 100%, se împarte între cei cu note sub 5 și cei care au reușit să ia note între 7 și 7,99.

Statistica, deloc în favoarea sistemului educațional de la acest moment, arată că cel puțin 45 de elevi au luat nota 2 la Limba Română, iar restul de peste 3.600 de candidați au luat o notă onorabilă, cuprinsă între 7 și 7.99, ceea ce ne arată ce se întâmplă în acest moment în educația românească preuniversitară.

De cealaltă parte, la simulările pentru Bacalaureatul din 2024, procentele candidaților cu note peste 5 este la fel, în scădere, scoțând în evidență un nou dezastru la simulare Bacalaureat 2024. Din păcate, conform datelor, sunt 40% dintre elevii testați care nu au luat nici măcar o notă de trecere la română.