Octavia Geamănu, proces pierdut cu Antena 1. Motivul șocant pentru care a fost concediată, de fapt
Octavia Geamănu anunță un proces pierdut cu Antena 1. Fosta prezentatoare a dezvăluit care a fost motivul șocant pentru care a fost concediată, de fapt. Prima reacție a vedetei, după despărțirea oficială de postul tv.
Octavia Geamănu, proces pierdut cu Antena 1
După nouă luni în care a încercat să își recapete locul la pupitrul Observatorului, Octavia Geamănu a anunțat un proces pierdut cu Antena 1 și încheierea oficială a colaborării sale cu postul de televiziune.
Fosta prezentatoare de știri a transmis, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, că „hărțuirea” și „coșmarul” pe care le-a trăit în ultimele nouă luni au ajuns la final și că este, oficial, „liberă de contract”.
„Pe vremuri, cand vedeam cum isi iau “La revedere” unii dintre colegi, intr-un firesc profesional devenit obisnuinta, de la pupitrul Observatorului, predand stafeta celui care urma, anuntandu-si fiecare planurile, nu ma gandeam la cum voi face eu, dar nici ca voi fi in situatia asta.
Cert e ca s-a incheiat hartuirea, cosmarul ultimelor 9 luni din viata mea, timp in care am sperat ca imi pot relua activitatea mea, ca oamenii vor fi mai buni.
Cum s-ar zice, sunt libera de contract. Si chiar asa ma simt, libera. Mare lucru. Ma mai intreaba lumea : “Si ce-ai invatat din asta?”. Raspunsul e : nimic. As face totul absolut la fel din prima pana-n ultima zi din toti acesti ani. Ar fi murit o parte din mine in fiecare zi sa accept un abuz, ulterior mai multe, fara sa lupt”, a scris Octavia Geamănu.
„Momentul în care mi-a fost înmânată decizia a fost cireașa de pe tortul grețos”
Blonda a dezvăluit și motivul șocant ce a dus la încheierea contractului său, precizând că ar fi fost unul disciplinar, aceasta fiind, probabil, „răsplata pentru fidelitatea, dedicarea, implicarea, munca” din ultimele aproape două decenii.
„Caci asa cum mi s-a spus intotdeauna, fara exceptie, am fost impecabila si nimeni nu a avut ce sa-mi reproseze. Desi concedierea produsa azi are motivatie disciplinara in viziunea unora, momentul in care mi-a fost inmanata decizia a fost cireasa de pe tortul gretos , drept rasplata pentru fidelitate, dedicare, implicare, munca, etc.
Partea buna e ca odata cu aceasta concediere am iesit din acest nod fara vreun regret, cu maxima incredere in Dumnezeu si in destin, in avocatii mei de nota zece de la Man & Paraschiv si in instanta, desigur, ca asa-i uneori in viata. Procesele merg mai departe pentru ca eu am crezut de la inceput in dreptate si asta cred si acum. Va tin la curent, pare interesant de urmarit “subiectul”.
Va multumesc din tot sufletul pentru ca mi-ati fost alaturi in acesti 18 ani minunati si mai ales in ultimile 9 luni. Va simt aproape.
Ce voi face? Imi concentrez energia exact in directia in care stiu ca vreau sa merg. Partea buna e ca mereu am stiut ce vreau, asa cum mereu am stiut ce nu vreau. Le multumesc enorm acelor colegi care mi-au fost aproape pana in ultima zi petrecuta in Antena si oamenilor care au crezut in mine in timpul acestei calatorii extraordinare. Cu dragoste va trimit ganduri bune!”, a încheiat Octavia Geamănu.