Care sunt obiectele din bucătărie pe care trebuie să le arunci dacă arată într-un mod necorespunzător. Norocul și sănătatea sunt puse în pericol dacă aștepți până ce astfel de obiecte ajung în acest stadiu. Deși ele se regăsesc în toate bucătăriile, trebuie cercetate cu atenție și aruncate atunci când situația o impune.
Deși oamenii în general au obiceiul de a strânge multe lucruri prin casă, pe principiul că: „nu se stie niciodată când ai nevoie de ele”, ei bine, la un moment dat s-ar putea să fie imperios necesar să renunțe la ele, întrucât acestea se pot transforma într-un real pericol pentru membrii familiei. Așadar, deși obiectele din veselă sunt mereu bine-venite, renunță totuși la paharele, cănile, farfuriile și castroanele sparte sau ciobite.
Motivul este acela că zgârieturile și crăpăturile veselei acumulează murdărie și microbi care pot pune în pericol sănătatea. Mai mult, în vopsirea unei vesele sunt utilizate săruri ale unor elemente dăunătoare, precum cobalt, bor, cadmiu, iar în momentul în care apare vreo fisură, aceste substanțe toxice ajung în mâncare.
De asemenea, cănile, paharele, castroanele sau farfuriile ciobite te pot răni sau se pot sparge atunci când intră în contact cu lichide sau alimente mult prea reci sau mult prea calde. În afară de faptul că te poți răni folosind o veselă spartă, iar rănile se pot infecta din cauza bacteriilor acumulate în zonele ciobite, unii spun că aceste obiecte atrag și ghinion în casa și în viața posesorului. Așadar, aruncă și tu obiectele de veselă sparte, crăpate sau ciobite, dacă ai!
Specialiștii Feng Shui au chiar și o teorie despre vasele ciobite, și anume, ei cred că mâncând din vase sparte nu faci decât să inviți ghinionul în viața ta.
În afară de vasele sparte din bucătărie, mai sunt și alte lucruri care pot atrage ghinionul în casă. Printre ele se numără și ușa de la intrare. Dacă este neagră, ea atrage ghinionul asupra casei și asupra membrilor familiei. Superstițiile indică că oglinzile îți pot fura sufletul, mai ales atunci când cineva moare.
Dacă nu sunt acoperite cu pânză, acestea pot atrage ghinionul în casă. Superstițiile mai vorbesc și despre faptul că nu este bine să așezi o oglindă în dormitor. Apoi, dacă ai plante ofilite în casă, și de acestea trebuie să scapi, întrucât și ele atrag ghinionul.