Obiceiuri de Sfânta Parascheva. Ce spun bunicii că este sau nu e bine să facem

de: Ionuț Vieru
14 10. 2020

Majoritatea românilor sunt creștini și respectă cu vigoare sărbătorile creștinești, iar Sfânta Parascheva este una dintre sărbătorile ce este așteptată an de an. Aceasta este celebrată în fiecare an, pe 14 octombrie, de către creștinii ortodocși. Este marcată cu cruce roșie ceea ce reprezintă un semn distinctiv pentru importanța slujbei.

Obiceiuri de Sfânta Parascheva

Sfânta Parascheva este cinstită ca aducând ploi îndelungate și mânioase, veselitoarea plugarilor și îmbelșugătoare de roade bune. Ca și vestitoare a apelor, chipul ei apărea de cele mai multe ori lângă fântâni sau râuri, iar apa devenea tămăduitoare. Datorită acestui motiv, mulți credincioși din ziua de azi, au obiceiul să așeze o icoană cu Sfânta Parascheva lângă fântâni și ape curgătoare. Ziua Sfintei Paraschivei este ziua pomenirii celor trecuți în „Lumea Neâtoarcerii”. În această zi se dă de pomană celor credincioși pâine și must.

Sfanta-Paraschieva

Potrivit tradiției, în ziua în care se sărbătorește Sfânta Parascheva, țăranii puteau afla cum va fi iarna ce vine. Acest lucru îl determinau în funcție de cum dormeau oile. Dacă ele dormeau unite, înseamnă ca urmează o iarnă grea și plină de provocări. Dacă dormeau separat, urma sa fie o iarnă blândă fără dureri de cap.

Tot în această zi, strămoșii noștri spuneau că dacă de Sfânta Parascheva vremea este frumoasă și cu soare, atunci așa vor fi și celelalte sărbători din an. Pe de cealaltă parte, dacă vremea era mohorâtă și ploioasă, șansele sunt că și restul sărbătorilor se vor sărbători pe aceeași vreme.

Ce să nu faci de Sfânta Parascheva

Cu toate că poporul român este unul muncitor, în ziua sărbătoririi Sfintei Parascheva, nu se muncește deloc. Potrivit credințelor populare, fetele care spală, fac curățenie prin curte sau prin casă sau orice alt timp de muncă, vor rămâne nemăritate. Nici bărbații nu au voie să muncească împrejurul casei sau să muncească la pământ.

De asemenea, sunt interzise și unele alimente. De exemplu, nu ai voie să consumi castraveți, nuci sau poame în formă de cruce. În ziua de sărbătoare nu se consumă nici pepene roșu sau fructe închise la culoare, deoarece amintesc de sacrificiul martiric. Femeile țineau la aceste superstiții pentru a rămâne cinstite. Bărbații, pe de cealaltă parte, țineau la aceste obiceiuri pentru belșug.

Obiceiuri pentru credincioși

În fiecare an, românii credincioși de pretutindeni, călătoresc în Iași pentru a se ruga la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinii bat acest drum pentru a se închina, pentru a cere binecuvântare pentru ei și pentru familie, pentru a îi feri de rele și necazuri. De asemenea, toate bisericile își deschid porțile pentru credincioși, lăsându-i să participe la slujbe.

Traditii de sfanta parascheva, moastele din iasi

Un obicei poate mai puțin plăcut pentru unii, este acela că, oricât de frig ar fi, credincioșii nu au voie să facă focul în casă. Se presupune că adevărata credință ce o poartă ar trebuie să le încălzească sufletul și trupul.

De Sfânta Parascheva, românii încep pregătirile pentru iarna ce vine, așa că merg la cumpărături de cojoace și pături. De asemenea, în noaptea sărbătorii, Sfânta Parascheva apare în visele credincioșilor. Aceasta împărtășește leacuri celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu au respectat avertismentele ei.

Cel mai important lucru este să ne rugăm pentru iertarea păcatelor și pentru o viață mai bună.